Duminica după Botezului Domnului – Începutul propovăduirii…

306

În Duminica după Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, din oraşul Soroca.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat înțelesurile Pericopei Evanghelice de la Matei în care se vorbește despre Începutul propovăduirii Domnului.

Ierarhul le-a vorbit credicioşilor şi despre semnificația Luminii la care se face referire în Evanghelia după Matei: „Hristos este acea lumină mare pe care o văd cei din Galileea neamurilor, care străbate Ţara Sfântă din Betleem şi Nazaret şi ajunge până acolo, iar de acolo lumina faptelor Sale minunate, a minunilor care exprimă iubirea Sa faţă de oameni.

Hristos este cu adevărat Lumina lumii. Pe El îl vede Prorocul Maleahi ca pe Soarele Dreptăţii. Dacă soarele fizic ne luminează şi ne oferă căldură, iar fără de el viaţa noastră nu ar fi posibilă şi Soarele duhovnicesc Hristos este Cel care ne încălzeşte cu lumina şi cu puterea Sa”.

Biserica Ortodoxă i-a pomenit duminica aceasta pe Sfântul Ierarh Filip, Mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii (1569), Sfântul Mucenic Polieuct din Melitina Armeniei (259), Sfântul Cuvios Eustratie din Tars, făcătorul de minuni (IX), Sfântul Ierarh Petru, Episcopul Sevastiei, fratele Sfântului Vasile cel Mare (IV), Sfântul Prooroc Sameu Elamiteanul (X î. Hr.), Cuviosul Iona din Kiev (1902), Sfântul Mucenic Pavel (Nicolschi), prezbiterul (1943).

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
102

A iubi şi a dărui sunt verbe care nu se leagă de noi, ci de Hristos

  Atât de tare îşi bate joc dracul de noi, încât ne face să credem că noi pe toate le facem, când, în realitate, a iubi şi a dărui sunt verbe care nu se leagă de noi, ci de Hristos. Nu putem iubi şi nu putem dărui decât ceea ce Dum­nezeu sistematizează şi construieşte în […]

Articole postate de același autor
2931

Duminica dinaintea Botezului Domnului, la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Capitală

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, zi în care se face și pomenirea Sfântului Serafim de Sarov, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Capitală. Alături de Întâistătător a coliturghisit secretarul mitropolitan şi chelar al Catedralei mitropolitane, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, împreună cu slujitorii sfântului lăcaș, precum și […]