Actualitate

Prăznuirea Sfântului Cuvios Marchel la Catedrala episcopală din Bălţi

2385

Într-o atmosferă festivă, mierucri, 11 ianuarie 2017, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în Catedrala episcopală „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti.

Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat foarte mulţi preoţi, dar şi enoriaşi fideli ai Catedralei, iar răspunsurile la strană au fost date de corul arhieresc, condus cu multă pasiune de protoiereul Alexandru Paiul.

În timpul serviciului divin a avut loc hirotonia în treapta de preot a ierodiaconului Petru Stratu, viețuitorul mănăstirii Izvoare. Din numele tuturor preoţilor din Eparhie, părintele secretar Petru Ciunciuc a adresat Ierarhului cele mai sincere felicitări şi urări de bine.

După molebenul de mulţumire a luat cuvântul reprezentantul ambasadei ruse în Republica Moldova, care l-a felicitat pe PS Marchel și a adus daruri de sărbătoare pentru copii, dar și un ajutor financiar esențial pentru cele mai întristate suflete, luate în evidența centrului eparhial.

La rândul său, Episcopul a mulțumit tuturor celor prezenți pentru împreună-rugăciune, dar în special părintelui Florin Tuscanu, președintele Asociației „Visarion Puiu”. De asemenea Preasfinția Sa a adus mulțumire primarului municipiului Bălți, Renato Usatîi, pentru contribuția sa la achiziționarea celor mai importante obiecte bisericești expuse în catedrală.

Fesitivitatea s-a încheiat cu interpretarea colindelor și cu o agapă frățească.

Sursa: www.ephbalti.md


Articole postate de același autor
3188

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis rupă legăturile cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului

In timpul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 15 octombrie 2018, la Minsk, a fost adoptată o declarație, în urma invaziei Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse.   Membrii Sfântului Sinod au recunoscut că nu mai este posibil să rămână mai mult în comuniune euharistică cu Patriarhia Constantinopolului. Declarația precizează […]