Actualitate

Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte binecuvântare

44

Dumnezeu este milostiv şi I se face milă de noi. Rugăciunea iartă toate păcatele, numai rugăciunea poate şterge greşeala. Să curăţim întinăciunea. Strigă: „Am păcătuit, Dumnezeul meu!”, îngenunchează şi curăţeşte-o cu rugăciunea, căci altfel te vei gândi mereu la ea şi te va îmbolnăvi. Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte binecuvântare.

Numai cu rugăciunea omul poate îndrepta ura celorlalţi. Păcatul este ca o umezeală, ca o ceaţă care ajunge până la cer. Aşa cum un copil o strigă pe mama sa, tot astfel trebuie să strige şi omul la Dumnezeu. Cel care cere ajutor prin rugăciune făcută cu durerea inimii se va izbăvi.

Rugăciunea are mult mai multă putere decât aparatele din vremea noastră. Toţi cei care trăiesc rugăciunea sunt mult mai puternici decât cei care fac computerele.

Hristos Cel fără de păcat ne spune: „Cereţi mai întâi iertare şi toate celelalte vi se vor adăuga, fară să vă daţi seama”. Şi te vei întreba: „Cum de au venit aşa de repede?”

De vreme ce nu ne lasă să ne pierdem aici, nu ne va lăsa nici acolo. Da, nu te lasă Dumnezeu să te pierzi. Deşi am trecut prin atâtea, eu nu am ştiut ce înseamnă descurajare, insomnii… Pe toate acestea le risipeşte rugăciunea.

Extras din Ca aurul în topitoare – viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, p. 39


Articole postate de același autor
6209

Dar nu se poate să nu fii aici!

Odată, într-o zi ploioasă, un tânăr suferind de o depresie care ajunsese pe punctul de a-l ucide, a intrat într-o biserică. A umblat îndelung, fără grabă, prin toate încăperile şi firidele, închinându-se şi sărutând icoanele, citind cuvintele din Scripturi inscripţionate pe ziduri. Apoi, după un tur complet, s-a aşezat epuizat într-o strană, scufundându-se în liniştea […]