Cei care aveţi năravul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul 108…

295

Acum, gândiţi-vă cât de vinovaţi sunt cei care uneltesc blestemul pentru toată nimica. Mulţi au cuvintele: „arde-l-ar focul” sau „mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: „bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului.

Dar vă rog pe cei care aveţi năravul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul 108, stih 16-18 şi 27. Iată cum îl împodobeşte Prooroc David pe cel care blestemă, căci zice: „Şi au iubit blestemul şi-i va veni lui, şi nu a voit blagoslovenia şi se va depărta de la dânsul!” Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în maţele lui şi ca untul de lemn în oasele lui. Iar mai departe zice: „Blestema-vor ei şi tu vei binecuvânta!”

Pentru aceasta şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte la toţi creştinii, zicând: „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!”, căci: „Cei ce binecuvântează vor moşteni pământul, iar cei ce blesteamă, vor pieri!” (Psalmul 36, vers 22).

Din „Pentru cei cu sufletul nevoiaş ca mine. Opere complete. Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul”.Ed. Doxologia, Iași, 2010, p. 358


Articole Asemănătoare
236

Lupta cu patimile aduce suferință, aduce boală!

-Cum trebuie să se comporte un tânăr care este alungat din societate pentru faptul că are credință în Dumnezeu? -Ce zic Fericirile? Asta-i cea mai mare fericire! Să te bucuri. Mântuitorul zice limpede: dacă pe Mine m-au scuipat și pe voi vă vor scuipa, dacă M-au bătut și pe voi o să vă bată, dacă […]

Articole postate de același autor
3099

„Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav…“

De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. (Iacov 5, 14-15). Miercuri, 09 august 2017, în ziua prăznuirii […]