În 1968, când studia sociologia la Berlin și se implica în revoltele studențești de factură marxistă, Gabriele Kuby nu bănuia că mai târziu în viață avea să devină un critic ardent critic al antropologiei neomarxiste și a viziunii despre sexualitate pe care aceasta o înglobează.
În 1973, o revelație personală, întâmplată în timpul unui splendid apus de soare, i-a confirmat ceea ce știuse încă din copilărie: că Dumnezeu există. A fost o atingere a aripii divine, dar credința încă nu o dobândise. I-au trebuit alți 21 de ani până să se întâmple și aceasta.
A găsit în cele din urmă harul – sau mai bine zis harul a găsit-o – după divorț, când a făcut ultimul lucru pe care și-l imaginase: la sugestia unei vecine, a invocat promisiunile lui Iisus în fața altarului eclectic de acasă, care conținea până și o statuie a lui Buddha. Atunci și-a dat seama că Iisus era răspunsul. În 1997, a devenit membră a Bisericii Catolice.
La ceva timp după convertirea sa, i-a căzut în mână o carte care i-a schimbat perspectiva despre societate: J.D. Unwin, Sex and culture, Oxford University Press, 1936. Autorul acesteia argumenta că orice cultură înaltă (precum cea europeană) poate exista numai prin aderarea la norme morale și sexuale stricte. În Europa, aceasta însemna păstrarea fecioriei până la căsătorie și monogamia căsătoriei. Când o cultură abandonează aceste principii, este măturată de pe scena istoriei, spunea autorul. Privind în jur, Gabriele Kuby a realizat că modul în care începea să se exprime sexualitatea în societate (și consecințele acestuia) ar putea adeveri spusele antropologului britanic J.D. Unwin. Aceasta i-a dat motivația de a scrie ea însăși (13 titluri până acum) și de a vorbi despre teme precum spiritualitatea creștină și revoluția sexuală (www.gabriele-kuby.de). Principala sa lucrare, Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății, inițial publicată în limba germană, a fost tradusă până acum în șapte limbi, inclusiv în limba română, la Editura Sapientia, ISBN 978-606-578-160-3.
Bun venit, stimată doamnă Kuby! În dimineața în care vorbim tocmai s-au anunțat rezultatele alegerilor din SUA. E gânduri aveți în legătură cu aceasta?
Gabriele Kuby: Bine v-am găsit! Dați-mi voie să spun mai întâi că sunt bucuroasă să revin în România, unde încă se pune mare preț pe creștinism și valorile familiei.
Acum câteva luni nu mi-aș fi închipuit că voi ajunge să mă bucur că Trump câștigă alegerile! Mă gândeam că, dacă aș fi fost americană, pur și simplu nu aș fi votat! Dar, pe măsură ce campania a continuat, am devenit tot mai îngrijorată de eventualitatea că Hillary Clinton ar fi putut câștiga. Nu îi place deloc Biserica Catolică și este o promotoare radicală a avortului și culturii LGBT (lesbiene-„gay”/homosexuali-bisexuali-transexuali). Chiar și după scandalul Planned Parenthood [n. ed. – organizație finanțată de la bugetul federal SUA, ai cărei manageri au fost filmați cu camera ascunsă] negociind vânzarea de organe de copii avortați, ea a declarat: „Dați-i organizației Planned Parenthood mai mulți bani!” În cartea mea Revoluția sexuală globală, analizez un discurs demagogic al său, în care afirmă că drepturile omului „sunt drepturi ale persoanelor LGBT” și că ea a furnizat ambasadelor SUA din lume instrucțiuni pentru a schimba cultura țărilor. Urmăriți activitățile ambasadei SUA din țara dumneavoastră în această privință!
FN: Cum comentați inițiativa cetățenilor români de a organiza referendum pentru consfințirea definiției căsătoriei în Constituție ca uniune între un bărbat și o femeie?
GK: Am fost încântați să aflăm că românii au strâns 3 milioane de semnături pentru acest referendum. Și este foarte important ca această mișcare să aibă succes – nu doar pentru Romania, ci și pentru întreaga lume. Toate referendumurile organizate până acum pentru definirea căsătoriei în Constituție drept ceea ce este, mai precis o legătură pe viață între un bărbat și o femeie, s-au bucurat de succes. Cu o singură excepție: Irlanda, deoarece acolo a existat o campa campanie uriașă, în valoare de milioane de dolari, investiți din afara țării, ceea ce a dus la obținerea unui rezultat diferit.
FN: Activiștii LGBT susțin „dreptul” la „căsătorie” pentru cuplurile de același sex. Dar dumneavoastră ați spus că este radical să numim „drepturile” LGBT „drepturi ale omului”. Iar în carte ați scris că promovarea acestei idei conduce la totalitarism. De ce?
GK: „Căsătoria” pentru persoane de același sex ar fi, conform lobby-ului LGBT, un drept al omului. Avem de a face cu o abuzare a conceptelor mari. Căsătoria e doar unul dintre acestea. Conceptul de drepturile omului a fost definit în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 pentru a afirma că drepturile omului sunt universal valabile – pentru fiecare persoană de pe planetă, în orice clipă și oriunde.
Căsătoria a fost dintotdeauna, în toate epocile istorice și societățile, legătura dintre un bărbat și o femeie – nu se poate redefini. Căsătoria stă la baza familiei și procreării: în mod normal, un bărbat și o femeie legați prin legământul căsătoriei fac copii. Sute de studii științifice dovedesc ceea ce știm cu toții: mediul cel mai bun pentru creșterea copiilor este mariajul_lipsit_de_conflicte_majore_dintre_parintii_lor_biologici. De aceea, Declarația Universală a Drepturilor Omului menționează: „Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului”.
Așadar, dacă două persoane de același sex au o relație de natură sexuală, nu se cheamă că sunt într-o căsătorie. Chiar dacă numești broasca vultur, aceasta nu va deveni pasăre! Singurul rezultat va fi că oamenii care nu au văzut niciodată un vultur vor fi confuzi cu privire la însemnătatea cuvântului!
Iată că acum îi facem confuzi pe copiii de grădiniță, dându-le cărți în care prințul se căsătorește cu un alt prinț! Aceasta nu are nimic de a face cu drepturile omului. E vorba doar de privilegii.
FN: Ce părere aveți despre parteneriatele civile pentru persoanele LGBT? Unele voci din România se opun „căsătoriei” pentru aceste persoane, dar ar fi de acord cu o lege a parteneriatului civil pentru ele.
GK: Studiile arată că doar 2% din populația generală se confruntă cu atracția pentru persoane de același sex. Este o minoritate foarte puțin numeroasă! La început, reprezentanții lor spun că vor doar parteneriat civil. Dar apoi vor vrea tot mai mult și în final vor ajunge să se lupte pentru „dreptul” deplin de a se „căsători”.
Aceasta a fost tactica lor dintotdeauna. În Germania îi spune „tactica salamului”: câte o felie o dată. Iar în final salamul nu mai există. În 2001, Germania a legalizat parteneriatul civil: „Nu vrem nimic mai mult. Vrem doar să ne putem vizita partenerul la spital”, spuneau activiștii LGTB. Acum, după 15 ani, se dă bătălia pentru așa-zisa „egalitate a căsătoriei”, adică aprobarea „căsătoriei” între persoane de același sex.
Iar în țările unde s-a legalizat „căsătoria” între persoane de același sex, te-ai aștepta ca persoanele LGBT să ia cu asalt oficiile stării civile. Dar numai 2% din 2% folosesc noua instituție a căsătoriei. În realitate, nu-și doresc cu adevărat lucrul pentru care luptă. Nu e ciudat să întoarcem pe dos valorile noastre, sistemul legal
pentru minorități.
și social pentru o minoritate atât de puțin numeroasă?
Aceasta ar trebui să înțeleagă oamenii, că lobby-ul LGBT și suporterii săi la nivel global vor de fapt cu totul altceva! Vor să distrugă conceptul de căsătorie și pe cel de familie. Doar până de curând activiștii homosexuali ridiculizau căsătoria: „E ceva burghez, nu avem nevoie de așa ceva!” Studiile arată că cei mai mulți dintre ei au o viață promiscuă. Așadar, de ce le-ar trebui „căsătoria”?
FN: Care sunt consecințele legalizării „căsătoriei LGBT” în lumea occidentală?
GK: Una dintre consecințe este legalizarea producerii de copii prin mijloace tehnice, ca pe niște produse oarecare, prin cumpărarea ovulelor, cumpărarea spermatozoizilor și combinarea acestora în laborator. Apoi embrionul uman rezultat este congelat și transportat într-o tabără specială din India, implantat în uterul unei femei foarte sărace care își închiriază uterul, deoarece numai astfel poate să mai obțină niște bani. Aceasta poartă copilul timp de nouă luni, îi dă carne din carnea ei și sânge din sângele ei. Apoi copilul îi este scos din pântece prin cezariană și doi bărbați sau două femei care așteaptă la ușă îi dau banii și pleacă împreună cu acest copil!
Cui i-ar plăcea să-și înceapă astfel viața? V-ar plăcea să spuneți: „Mi-am început viața într-un congelator și nu îmi cunosc strămoșii”? „Am patru-cinci «părinți», dar nu îi cunosc pe toți”?
FN: În românia avem ONG-uri care promovează agenda LGBT, finanțate cu bani din afara țării. Acestea au acuzat Coaliția pentru Familie de discurs al urii. Cum evaluați acest concept de „discurs al urii”?
GK: Noul concept de „discurs al urii” nu este definit clar. Ură pare a fi orice: de fiecare dată când cineva se simte ofensat, îți pune eticheta de „hater” („urâtor”). Dar de ce este atât de grav că unii se simt ofensați din când în când? Așa e viața. Eu, una, am pierdut șirul ofenselor care mi s-au adus. Ura este de fapt o emoție care se găsește la un pas de violență. Când urăști pe cineva, îți pierzi mințile și vrei să distrugi acea persoană din fața ta. Aceasta este ură!
Faptul că vorbesc împotriva acestei revoluții culturale nu are nimic de a face cu ura. Eu nu vreau să distrug pe nimeni și nu vreau să îndepărtez pe nimeni de la dezbaterea democratică. Îmi doresc o dezbatere democratică! „Discursul urii” nu este decât o nouă invenție a acestei revoluții culturale, cu scopul de a amuți orice voce care i se împotrivește, acuzând-o de ură și folosind procese în justiție care să se soldeze cu amenzi – iar mai devreme sau mai târziu chiar cu închisoare [n.ed. – pentru aceste voci dizidente]!
FN: Ați experimentat personal astfel de acuzații de „discurs al urii”. Vă rugăm să ne povestiți despre cea mai recentă experiență pe care ați avut-o în acest sens!
GK: În Germania, la finele lunii octombrie 2015, la teatrul Schaubühne din Berlin a avut loc premiera unei piese intitulate „Frică”. Dramaturgul și regizorul acesteia este un bărbat pe nume Falk Richter, care este homosexual – menționez aceasta doar pentru că oferă o explicație referitoare la motivația lui.
Piesa prezintă cinci femei care activează în zona conservatoare a societății germane. Printre ele mă număr și eu. Pe scenă apar portrete fotografice autentice ale noastre și numele noastre reale. Cele cinci femei sunt „strigoi” care au ieșit din mormintele lor din 1945, ceea ce vrea să însemne că suntem naziste – o acuzație care prinde întotdeauna în Germania. Și cum scapi de astfel de strigoi? „Împușcându-i în creier!”
Pentru a încerca să dovedească faptul că eu am ceea ce se cheamă „un discurs al urii”, Falk Richter a luat un discurs pe care l-am susținut la o manifestare publică, în care vorbeam împotriva educației sexuale în școli, și i l-a dat unei actrițe să-l citească. Aceasta a transferat în text emoția de ură – care nu se regăsea deloc în glasul meu când am susținut acel discurs.
El mai folosește pe scenă și o înregistrare cu vocea mea, care se aude spunând: „E nevoie să fie fasciști” (Wir brauchen Faschisten und Faschistinnen! – foloseam acolo și forma de feminin a cuvântului, “fasciste”). Fragmentul este dintr-o conferință în care criticam cerința ideologilor gender de a folosi mereu în limbaj forma de masculin, respectiv feminin a cuvintelor [n.ed. – chiar și la cuvintele unde nu se făcea aceasta de obicei, cum ar fi „regizor”, respectiv „regizoare”].
În noaptea de după premieră, mașina uneia dintre femeile astfel evocate pe scenă a fost incendiată. O săptămână mai târziu, a fost incendiată și mașina alteia din cele cinci femei. așadar, ceea ce se întâmplă pe scenă este de fapt discurs al urii transformat în violență.
Este vorba de o manipulare grosolană. Am încercat să obținem un ordin judecătoresc, dar tribunalul a spus că este vorba despre „libertate artistică”. Așa că vom iniția un proces în toată regula în ianuarie 2017. Sper că încă mai există judecători care să spună că nu poți defăima o persoană prin minciună.
FN: Ceea ce vi se întâmplă seamănă cu acuzațiile de discurs al urii aduse Coaliției pentru Familie în Romania. Deși inițiativa acesteia este girată de semnăturile a trei milioane de cetățeni, i se pune eticheta de „putinism”…
GK: Adversarii noștri folosesc orice calomnie și defăimare care funcționează într-o anumită cultură, fără să le pese de adevăr.
FN: Vedeți un nou „totalitarism” la orizont. Nu seamănă aceasta mai degrabă a „teoria conspirației”?
GK: Nu e nicio teorie, este vorba de fapte. În anii 1970, Consiliul Național de Securitate al SUA, condus de Henry Kissinger, care era atunci și Secretar de Stat, dar și consilier pe probleme de securitate, a adoptat un memorandum care propunea reducerea populației lumii. Acesta a fost urmat de organizarea unei conferințe ONU pe probleme de populație la Cairo, în 1994.
Și cum reduci populația lumii? Adopți strategii care să separe sexualitatea de procreare: contracepție, avort, sexualizarea copiilor – care astfel nu vor mai putea să se căsătorească și își vor pierde interesul de a deveni părinți. Și, desigur, prin homosexualitate și pornografie. Mesajul este: „Faceți cât mai mult sex! Dar nu procreați!”
Pe lângă reducerea populației, are loc și un atac asupra identității oamenilor. Identitatea ne e dată de ceea ce suntem. În cazul meu, sunt catolică (religie), germană (naționalitate), fac parte dintr-o familie, îmi cunosc strămoșii, și sunt femeie. Toate acestea se găsesc sub atac acum și sunt în mod intenționat destabilizate: religia, națiunea, familia, iar acum până și sexul persoanelor. În Germania, când cineva este foarte confuz, spunem despre el că nu mai știe dacă este bărbat sau femeie! Ideologia gender încearcă să aducă destabilizare și confuzie cu privire la identitatea noastră. Și care sunt vectorii acestei revoluții?
Națiunile Unite, Uniunea Europeană, multe guverne și națiuni – în frunte cu guvernul american (ceea ce sperăm să se schimbe de acum), toate corporațiile multinaționale – Apple, Microsoft, Facebook, Google – susțin această agendă. Fundația Bill Gates cheltuie miliarde de dolari pe programe de „sănătate reproductivă”. Țin să mai subliniez o dată că toate acestea nu sunt „teorii”, ci fapte. De curând, a fost „spart” emailul Fundației pentru o Societate Deschisă a miliardarului George Soros, unde s-au găsit 2.500 de documente care dovedesc că el finanțează toate acestea: agenda politică LGBT, „căsătoriile” între persoane de același sex, educația sexuală la copii, deschiderea frontierelor pentru migrație și politicile legate de schimbarea climatului.
FN: Aveți un mesaj de speranță pentru femeile și bărbații din România? Pentru a-i încuraja să-și păstreze valorile referitoare la viață și la familie și a le reaminti cine sunt.
GK: Sursa noastră de speranță este Iisus Hristos. Dacă ne vom pune în El nădejdea, nu vom putea fi distruși. Istoria omenirii va avea un final fericit.
Sunt convinsă că Dumnezeu, care a creat această lume, are un plan și este încă la cârmă. Această credință de va ajuta să mergem mai departe dacă trăim într-o prietenie activă cu Iisus Hristos. Oriunde merg, întâlnesc oameni care au fost salvați de Hristos, s-au convertit și au devenit apostoli. Chiar dacă vedem tot rău din lume, să știm că trăim în vremuri cu har special.
FN: Ce le puteți spune ateilor?
GK: Un ateu își poate folosi mintea pentru a vedea ce este bun pentru societate. Nu e greu să ajungi pe calea rațiunii la concluzia că viața, căsătoria și familia sunt importante pentru supraviețuirea unei societăți și națiuni. Studiile arată că toți tinerii își doresc familie și fidelitate. Să-i învățăm cum să-și întemeieze o familie!
Cred că primul pas este să faci binele prin viața pe care o trăiești și să fii conștient că întemeierea unei familii prin căsătorie reprezintă cel mai revoluționar act pentru viitor. Nu este vorba de înapoiere, ci dimpotrivă, de a construi viitorul pentru următoarele generații.
sursa http://stiripentruviata.ro/
