– De ce se cercetează la Judecata de Apoi numai faptele milosteniei, iar celelalte fapte nu, după cum spune Evanghelia după Matei, capitolul 25, 31-46?
– Să nu zicem că la Judecata de Apoi nu se întreabă şi celelalte fapte bune. Să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 5, 20). Să ne aducem aminte că Împărăţia Cerurilor este a celor săraci cu duhul (Matei 5, 3) şi a celor ce sunt prigoniţi pentru dreptate (Matei 5, 10). Să ne aducem aminte că numai cei ce vor ajunge la nevinovăţia şi curăţia pruncilor „vor intra întru Împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 3 și 19, 14; Marcu 10, 14 și Luca 18, 16). Să ne aducem aminte că prin multe scârbe şi necazuri ni se cade nouă a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22).
Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici ocărâtorii, nici răpitorii, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10). La Efeseni întăreşte din nou acest lucru, zicând: „Aceasta să ştiţi, că tot desfrânatul sau necuratul sau lacomul, care este slujitor al idolilor, nu are moştenire întru Împărăţia lui Hristos şi Dumnezeu (Efeseni 5, 5). Iar la Apocalipsă zice: „Partea celor fricoşi şi necredincioşi şi păcătoşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători la idoli şi a tuturor celor mincinoşi este iezerul care arde cu foc şi pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8). Şi Pavel adaugă în alt loc: „Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?” (I Corinteni 6, 9). Iar Domnul zice: „Pentru tot cuvântul deşert pe care îl vor grăi, oamenii vor da seamă în ziua Judecăţii” (Matei 5, 22; 12, 36-37; Iuda 15).
Aşadar, de toate faptele cele bune şi cele rele vom fi întrebaţi în ziua Judecăţii de Apoi. Iar dacă spune evanghelistul că la Judecata de Apoi vom fi întrebaţi aceasta, să înţelegem că milostenia este una din fiicele dragostei, după cum zice şi Sfântul Pavel că „dragostea se milostiveşte…” (I Corinteni 13, 4). Deci, întrucât dragostea este „legătura desăvârşirii” (Coloseni 3, 14), să înţelegem că din dragostea de Dumnezeu şi cea de aproapele izvorăsc toate faptele cele bune şi că cine are dragoste desăvârşită acela a ajuns la „plinirea Legii” (Romani 13, 8-10), având în sufletul său cea mai mare faptă bună care „nu piere niciodată” (I Corinteni 13, 8). Căci în dragoste se cuprind toate faptele cele bune.
Pentru aceasta va întreba Domnul la Judecată numai de milostenie, pentru că cel ce este cu adevărat milostiv este un izvor al dragostei de Dumnezeu şi de oameni şi lucrător a toată fapta bună.
Din Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, volumul V, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 116-118