Preasfinția Voastră, ce gânduri Vă încearcă la scurt timp după hirotonia întru Episcop?
Emoția sfântă pe care am simţit-o în momentul hirotoniei întru arhiereu, este vie şi acum ca şi în prima zi. Este o bucurie, dar și o sarcină grea în acelaşi timp. Desigur, arhieria este un jug frumos, plin de bucurii duhovniceşti, dar și greu de purtat. Fiind chemat la slujire într-o nouă treaptă, conştientizez că şi responsabilităţile pe care le voi avea în faţa Domnului şi a creştinilor vor fi pe potrivă.
Prin pronia lui Dumnezeu aţi fost hirotonit în ziua sărbătoririi Icoanei Maicii Domnului din Kazan, ați simțit ajutorul şi sprijinul Maicii Domnului în momentele importante din viaţă?
Am simțit mereu prezenţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nu doar în momente grele, ci și în clipele de bucurie. Mănăstirea Curchi poartă hramul „Naşterii Maicii Domnului”, ea fiind cea care ne poartă de grijă mereu şi ne acoperă cu sfântul ei omofor. Maica Domnului ne-a fost alături atunci când am început ridicarea mănăstirii din ruine şi pe parcursul tuturor acestor ani. Astfel, am primit cu o mare bucurie faptul că slujirea mea arhipăstorească va începe într-o zi de sărbătoare consacrată Maicii Domnului.
Din adolescenţă aţi decis să Vă închinați întreaga viaţă slijirii lui Dumnezeu şi sfintei mănăstiri. Cum aţi decis că anume aceasta este calea pe care doriţi să mergeţi?
Mănăstirea pentru mine este totul, deoarece aici l-am aflat pe Dumnezeu și de mic mă regăsesc în ea. Pentru mine nu există viaţă fără Biserică, iar monahismul a reprezentat alegerea care m-a împlinit pe deplin. Doar pe această cale reuşim cu adevărat să lăsăm în urmă deșertăciunile lumii acesteia şi să ducem o viaţă cu şi întru Hristos.
Preasfinţia Voastră ce le-aţi recomanda tinerilor care se gândesc să aleagă calea monahismului?
Tinerii care se gândesc la monahism să ştie că misiunea monahului este foarte frumoasă, dar şi grea. Prin întreaga sa viaţă călugărul trebuie să tindă să se dezlipească de cele pământeşti, tinzând către cele cereşti. Intrarea în mănăstire este intrare în cer. De aceea trebuie să vedem pe cât suntem de pregătiţi pentru aceste nevoinţe, cât de mare este dragostea pentru Dumnezeu în noi, putem oare lăsa pentru ea totul? Părintele Ieronim din Eghina spunea: “Monahismul este frumos și sublim, căci monahii au aripi și se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriți umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, te rănești; dacă o să cazi umblând pe pământ n-o să te rănești, și te vei ridica usor!”. Astfel, e o cale pe care trebuie să o alegi când simţi că eşti întărit duhovniceşte, când simţi că necătând la toate greutăţileşi ispitele care vor fi, ţi le asumi pe toate, fiind conştient că dorul şi dragostea de Dumnezeu sunt pentru tine mai presus de orice.
Aţi putea vorbi despre planurile Dvs de activitate arhierească?
Voi continua activitatea social-filantropică începută în calitate de Protopop de Orhei și Exarh al mănăstirilor. Ne vom implica în sprijinirea parohiilor în vederea desfășurării proiectelor filantropice. Ne rugăm mereu pentru credincioşii noştri, dar suntem datori să le fim aproape nu doar în rugăciune, ci şi din punct de vedere material. Biserica a fost şi va rămâne alături de creştinii săi permanent. Ea trebuie să fie acel sprijin în care oamenii au avut încredere mereu.
În ultima perioadă mănăstirea Curchi a găzduit tabere pentru copii şi tineri. Totodată, este mereu primitoare a tinerelor vlăstare care vin în pelerinaje. Care ar trebui să fie implicarea mănăstirilor în educarea noii generaţii?
Biserica se primeneşte prin tinerii care încep să-L cunoască pe Dumnezeu. Nu putem avea un viitor fără tineri, de fapt tinerii nu reprezintă doar viitorul unei societăți, ci și prezentul acesteia. Iar prin aceste activităţi tinerilor li se oferă şansa de a se cunoaşte mai bine, dar şi de a conștientiza bogăția tradițiilor creştine. Mulţi sunt încă departe de Biserică şi învăţătura sa, astfel credem că ar trebui să-I ajutăm ca încetul cu încetul, să-i cucerească iubirea lui Hristos: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“ (Ps. 33, 7).
Cu ce sfaturi aţi vrea să veniţi către credincioşii nostri?
Le doresc creştinilor noştri mai întâi să tindă să devină oameni trăitori ai credinţei, împlinind voia lui Dumnezeu exprimată în porunci. „Lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2,17), ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Viaţa noastră pământească este o etapă pregătitoare pentru veşnicie, însă în dependenţă de faptele pe care alegem să le facem în această viaţă trecătoare, ne pregătim locul în viaţa de veci. Cei care aleg să fie aproape de Dumnezeu în această viaţă, vor rămâne alături de El şi în veşnicie, dar dacă suntem departe de Dumnezeu în acest scurt răstimp, vom fi departe de El şi în eternitate. Rostul și țelul vieții este să pregustăm fericirea în această lume, ca să o trăim şi în Împărăția cerească cea veșnică.
Redacţia “Altarul Credinţei”
