Actualitate

Mihail: la 12 ani în Athos, elev la Athoniadă

1201

„Lăsaţi copiii şi nu’i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărătia cerurilor”. (Matei XIX, 14).

Mihail (Pîrlea) are doisprezece ani; este născut în Creta şi a trăit la Roma până anul acesta. Mama lui, Corina, este originară din Paşcani, iar tatăl său, Dumitru, este brăilean. La Roma mai are o soră – Rafaela, şi încă doi fraţi: pe Efrem-Nicolae şi pe Gabriel. Toţi aceştia sunt mai mici decât el. Mihail l’a ajutat în altar pe episcopul Siluan (Şpan) al Romei şi Italiei încă de vremea când nu împlinise cinci ani, iar atunci când i’a văzut pe părinţii prodromiţi – Daniel şi Gherasim – s’a aprins mai tare în el dorul de Dumnezeu şi a hotărât că trebuie „să se mute” în Athos.

Cel mai greu i’a fost să se despartă de fraţi, după cum spune el.
– Şi mama? – l’am întrebat eu.
– Mă mângâie Maica Domnului aici şi mai îmi trece dorul – mi’a răspuns el, pe când tăifăsuiam la Prodromu.
– Auzi? Tu eşti „Mihail” sau „Mihai”?
– Mihail. „Cine este ca Dumnezeu?”.
– Da. Bravos! Voievodul care a făcut război în cer împotriva balaurului. Dar cu şcoala cum te’mpaci?
– Deocamdată fac multă limbă greacă: şapte ore pe zi. Abia pe urmă o să continui clasa a VII–a.
– Şi nu e cam mult?
– Nu, pentru că trebuie să învăţ greaca neapărat.
– Şi hainele, cine ţi le’a făcut?
– Părintele stareţ. (Gheronda Atanasie Prodromitul).
– Înseamnă că prodromiţii sunt părinţii tăi aici. Adică ei au grijă de tine, nu?
– Da.
– Şi cine a fost cu ideea ca tu să vii la şcoală în Athos? Mama, sau tata?
– Eu.
– Sigur?
– Da. Mi’a povestit părintele Gherasim (Mariş, Prodromitul) despre Athoniadă şi atunci m’am hotărât să vin în Athos.

– Să nu te superi că te „descos” într’atâta dar o fac fiindcă vreau să scriu despre tine. Şi nu atâta despre tine cât despre alegerea ta. Tu vezi că noi toţi te îndrăgim şi te iubim. O să’ţi explic eu acuma şi de ce. Vezi tu, fiecare dintre noi îl descoperim pe Dumnezeu la un moment dat şi ne întoarcem la El. Cu cât facem asta mai repede cu atâta facem mai puţine păcate. De aceea, când te vedem pe tine că L’ai ales la doisprezece ani, ni se umple inima de bucurie că cineva atât de… mic a înţeles de timpuriu cum stau lucrurile în viaţă. Uite, eu o să şi scriu, ca tu să’ţi aduci aminte – mai ales la vremea tinereţilor tale! – despre toate acestea.

– Bine. Mergeţi mâine la Dafni?
– Mă luaţi şi pe mine până în Careia?
– Da. Te duci la Sarray, la şcoală?
– Da. (A doua zi însă, n’a voit să vină cu noi, pentru că am fost nevoiţi să plecăm pe la ceasurile şapte de dimineaţă şi nu se terminase încă Liturghia).

„Copilul este o binecuvântare de la Dumnezeu, dar unul copil credincios este o adevărată minune de la El” – am gândit uitându’mă după anii mei pierduţi la despărţirea de Mihail.

Text și foto George Crasnean
sursa Blogul Sfântul Munte Athos


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
144

Chipul Sfântului Siluan Athonitul

L-am cunoscut pe Stareţul Siluan în această perioadă a vieţii sale. Anii îndelungaţi de uriaşă luptă cu patimile trecuseră. În acea vreme, în duh, el era cu adevărat mare. Învăţat întru tainele lui Dumnezeu, povăţuit de sus în lupta duhovnicească, se înălţa de acum cu paşi siguri către nepătimire. În cele din afară Stareţul se […]

Articole postate de același autor
201

Capcana „căsătoriilor de probă”

După părerea mea, foarte mulți tineri chiar ar vrea, în principiu, să aibă o familie cu adevărat bună, dar au în fața ochilor experiența propriilor părinți. Avem foarte multe familii divorțate, foarte mulți oameni recăsătoriți, unii chiar de două ori, multe mame singure. Viața mutilată a părinților îi sperie pe copii, și aceștia caută mijloace pentru […]