Pericopa evanghelică despre bogatul nemilostiv și sărmanul Lazăr, ne prezintă consecințele adiministrării incorecte a darurilor primite de la Bunul Dumnezeu, îndemnându-ne să medităm o dată în plus la ceea ce este foarte important pentru fiecare dintre noi: care este scopul final al vieții noastre și cum ar trebui să ne ducem viața pentru a fi într-o continuă slujire lui Dumnezeu și a trăi cu și în dragostea dumnezeiască. Haideți să vedem care este sensul acestei pilde și ce ar trebui să învățăm din ea.
În primul rând să ne întrebăm cu care dintre cele două personaje puse în scenă este asemănătoare viața noastră? Cu cea a omului bogat, care consideră că scopul principal al vieții sunt plăcerile, bucuriile, trândăvia și satisfacerea tuturor poftelor şi dorinţelor materiale. Sau cu cea a lui Lazăr – a omului care a cunoscut profunzimea suferinței și a durerii, dar căruia i se potrivesc de minune cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor!“.
În al doilea rând, să ne reamintim discuția bogatului cu Avraam din care putem afla adevăruri importante despre veșnicie și despre faptul că în viața viitoare vom trăi așa cum ne petrecem viața acum și aici. Astfel dacă noi nu avem nevoie în prezent de Dumnezeu, atunci aceasta este și o alegere pentru viața veșnică a noastră. Cu același îndemn vine și pr. Arsenie Boca: „Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pământ!”. Este simplu și clar pentru oricine vrea să înțeleagă aceste adevăruri. Sfântul Teofilact al Bulgariei, în tâlcuirea sa la această parabolă evanghelică oferă acestui adevăr o valoare morală concretă; „Şi fiind „bogat” în răutăți, să nu treci cu vederea mintea ta, flămândă fiind şi jos aruncată, cea care a fost zidită să tindă în Sus; şi „zăcând înaintea uşilor”, bag-o pe dânsa inăuntru, ca să nu stea afară şi să se rătăcească, nici să nu „zacă”, ci să lucreze. Ca întru acest chip vei putea lucra cu mintea iar nu numai cu trupul a te desfata. „
În al treilea rând, să pătrundem în esența răspunsului dat de către Avraam bogatului, care trecând prin chinuri cumplite, a cerut milă și îndurare macar pentru frații săi. Bogatului, dar și nouă, i se spune: „nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. ” (Luca 16, 27). Evreii nu au crezut în învierea lui Lazăr. Nu au crezut nici în învierea lui Hristos. Dar același lucru se întîmplă și cu noi, atunci când starea de răceală și amorțire sufletească, ne face să uităm minunata veste a Învierii lui Hristos. Dumnezeu nu forţează uşa nimănui ca să intre. De noi depinde să ne deschidem inimile noastre pentru ca harul lui Dumnezeu să le poată atinge și să ne facă nemuritori în Hristos cel Înviat.
Dumnezeu nu ne forțează să credem, dar ne îndeamnă să medităm la scopul vieții noastre. În fiecare moment al vieții ne confruntăm cu o alegere, pe care dintre cele două exemple de pilda prezentată să-l urmăm. Pentru a evita soarta bogatului, și chinurile acestuia, există doar o singură cale, calea pocăinței, a schimbării vieții, alungarea duhului trândăviei, și redirectionarea noastră către aproapele și Dumnezeu, Primind „firimiturile” harului lui Dumnezeu asemenea lui Lazăr, și ducându-ne smerit crucea vieții, ne vom învrednici și noi de bucuria raiului alături de Hristos.
Un om cu adevărat bogat este un om smerit, plin de dragoste față de Hristos și faţă de semeni, iar un om cu adevărat sărac este acela care nu-L are pe Dumnezeu și de fapt nici nu tinde să-l găsească. Să ne întrebăm, faților, împreună cu Fericitul Augustin: „Săracilor, ce vă lipseşte dacă-l aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu?“.
