Părintele Serafim: ,,Indiferent de ce chemare de la Dumnezeu avem, important este să facem totul cu sufletul și cu gândul la El”

3024

  Părintele Serafim, parohul bisericii din comuna Nimoreni, raionul Ialoveni este bine cunoscut pentru pasiunea sa pentru fotbal.  Astfel, de mai bine de  zece ani sfinția sa este căpitanul echipei locale de veterani ,,Avântul”.

Totul a început cu inițiativa părintelui de a aduna foștii fotbaliști ai echipei din localitate, care se destrămase în anii '90 ai secolului trecut. Precucernicul părinte Serafim și-a pus multă nădejde în această echipă și cu binecuvântarea Domnului a participat la diferite turnee internaționale din Rusia, Ucraina, Turcia, România. Pe lângă faptul că echipa evoluaează destul de bine, ocupând locuri de frunte în cadrul Turneului Internațional de fotbal din Constanța, Turneului Internațional de fotbal între veterani din Turcia și altele, echipa ,,Avântul” organizează și pelerinaje în cadrul acestor regiuni.

,,Prin intermediul acestui sport încerc să apropii coechipierii noștri de cele duhovnicești. Astfel, organizăm pelerinaje în țările unde plecăm să jucăm. Respectiv, când am mers într-un turneu în România, am fost pe la bisericile din Constanța și am văzut ce reprezintă lăcașurile sfinte de acolo ca arhitectură, istorie și pictură. Totodată, am fost la cel mai vechi port din Constanța, iar în Turcia am vizitat baștina Sf. Ierarh Nicolae din orașul Demreu- locul unde s-a născut, a slujit și unde a fost înmormântat”, menționează părintele.

Fiind întrebat, cum a reacționat Înalt Preasfințitul Vladimir la această pasiune, părintele Serafim a spus, că totul a fost bine și că Vladâca Vladimir este la curent cu orice evoluție a echipei ,,Avântul”.

,,Nimeni nu interzice preoților să practice sport în orele libere de slujbă bisericească. Indiferent ce facem și ce chemare de la Domnul avem, important este ca totul să fie făcut cu suflet și cu gândul la Domnul Dumnezeu”, spune părintele.

  Întreg satul Nimoreni, dar și satele vecine cunosc despre această activitate a părintelui Serafim și spun că se bucură pentru rezultatele obținute. În ceea ce privește Biserica, sfintele taine și liturghiile, părintele susține că nimic nu are legătură cu fotbalul. Ceea ce e slujba lui Dumnezeu rămâne a fi slujba lui Dumnezeu și  toate trebuințele se săvârșesc așa cum se cuvine.

Deși fotbalul este un sport mai agitat, echipa încearcă să facă față tuturor încercărilor și să treacă cu înțelepciune și cumsecădenie peste toate.

Părintele Serafim îndeamnă societatea să fie una credincioasă, plină de nădejde și dragoste, indiferent de ce meserie și chemare de la Dumnezeu ar avea fiecare din noi. Le dorește la toți să fie mai deschiși cu cei din jurul lor, fără ca să judece și să fie crunți cu ceea ce un credincios iubește cu adevărat să facă.


Articole postate de același autor
2505

Duminica a IV-a din Postul Mare la catedrala episcopală din mun. Ungheni

Astăzi, 18 martie 2018, în Duminica a IV a Postului Mare, închinată Cuviosului Părinte Ioan Scărarul, născut în jurul anului 579 şi adormit întru Domnul în anul 649. A intrat în mănăstirea din muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate ştiinţele acelei vremi, fapt care ar indica provenienţa […]