,,Copii crescuți pe lângă Biserică, sunt cele mai dulci roade”

2974

Pe lângă faptul că Biserica are menirea de a oficia slujbe pentru slava lui Dumnezeu, mai are și un rol social. Acest lucru este demonstrat cu desăvârșire de părintele Petru Pisica, parohul bisericii Intrarea Maicii Domnului din comuna Ulmu, raionul Ialoveni. Astfel, în anul 2010 cu binecuvântarea Înal Preasfințitul Vladimir, a decis să deschidă un Centru de Zi care ar ajuta copii ce provin din familii social vulnerabile.

Predând religia în gimnaziul din localitate, preacucernicul părinte s-a familiarizat cu situația copiilor din școală și a înțeles că unii dintre ei chiar au mare nevoie de acest Centru.

Părintele ne-a mărturisit, că la început Centru de Zi a fost deschis cu propriile puteri fiind un Centru de Catehizare. Treptat și-a modificat profilul, iar când s-a ajuns la etapa de amenajare cu toate echipamentele necesare, cărți, calculatoare, printere a fost adresată o scrisoare către Asociația Obștească Ajutorul Creștinilor din R. Moldova prin intermediul Mitropoliei. Ulterior a fost scris și înaintat un proiect către respectiva asociație, după care proiectul a fost acceptat.

Centrul de Zi și-a propus drept scop să anihileze discriminarea acelor copilași care nu dispun de strictul necesar pentru școală sau care sunt predispuși unor vicii, precum abuzul de alcool, abuzul de tutun, a substanțelor narcotice și a abandonului școlar.

Fondatorul și coordonatorul acestui Centru susține, că pe lângă faptul că sunt în preajma sfântului lăcaș, aici tinerii petrec timpul foarte eficient.

,,În Centrul de Zi activează trei profesori, bucătăreasa, preotul și preoteasa, iar zilnic circa 25-30 de copii din clasele a IV-IX-a vin direct de după lecții și profită de serviciile gratuite pe care le oferim. Astfel, au posibilitatea să studieze adăugător și mai aprofundat limba engleză și franceză, șahul, calculatorul și totodată să își îmbogățească cunoștințele, datorită gamei vaste de enciclopedii, dicționare și literatură artistică. Aici ei primesc o masă caldă, diversă, cu bucate  pregătite în incinta cantinei Centrului de Zi. După aceasta copii își pregătesc temele pe acasă sub supravegherea coordonatorului Centrului”, menționează părintele.

  Cu multă dragoste față de semenii săi și cu nadejde în ajutorul Domnului, parohul bisericii Intrarea Maicii Domnului din satul Ulmu are grijă zi de zi ca acestor copilași să nu le lipsească nimic. Acest vrednic părinte se îngrijește ca  tinerii să primească diferite pachete alimentare și sanitare, încălțăminte pentru anotimpul rece, iar celor nouă dintre ei, care au o situație mult mai dificilă să fie îmbrăcați în totalitate.

  Noi îi dorim părintelui sănătate, prosperitate, roade frumoase în misiunea sa de pastorație și Bunul Dumnezeu să îl ajute în tot ceea ce își pune gând bun.

 


Articolul Următor
Articole postate de același autor
4030

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are…

  Unul dintre oraşele Rusiei centrale, care trecuse rând pe rând în mâinile taberelor aflate în luptă, a ajuns sub o stăpânire nouă; în orăşelul cu prici­na se afla o femeie, soţie de ofiţer rus, cu cei doi copii ai săi. Se ascunsese la marginea oraşului, într-o căsuţă lăsată în părăsire, şi hotărâse să aştepte […]