Ieromonahul Vichentie Chiștiuc (Chimitiuc) împreună cu maica sa, Glicheria – omorâți în chinuri groaznice

3133

Ieromonahul Vichentie (cu numele de botez – Valdimir) Chiștiuc s-a născut la 28 iulie 1914 într-o familie de țărani din satul Tașlâc, Grigoriopol, jud. Tiraspol, unde a absolvit și școala primară. În una din zilele anului 1927, când avea vârsta de 13 ani, tânărul Vladimir păștea vaca. Când a observat că vaca se pierdu-se, după lungi căutări cu mintea sa de copil, a hotărât să fugă de acasă. A trecut în înot lățimea râului Nistru, fără să-și dea bine seama de pericolul trecerii frontierei. Ajuns într-un sat basarabean, după cercetările grănicerilor, băiatul a fost mai apoi înfiat de către o familie din acea localitate.

După un timp petrecut în acea familie, părinții lui adoptivi îl trimit la învățătură la o școală de meserii, din apropierea Mănăstirii Neamț. După absolvirea școlii de meserii, tânărul Vladimir își continuie studiile la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde va deveni călugăr. În anul 1939 devine viețuitor al Mănăstirii Antim din București, apoi transferat la o mănăstire din apropierea orașului Constanța, unde în anul 1942 a fost hirotonit ieromonah. În următorul an a fost detatșat în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria, fiind numit slujitor la o mănăstire din Odesa.

În luna martie a anului 1944, părintele Vichentie revine în satul său de baștină, unde va locui împreună cu maica sa, Glicheria. Tatăl său, Pantelimon fusese arestat în anul 1937 și judecat de Troica NKVD din Tiraspol, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Mai târziu, în februarie 1945, părintele Vichentie, va fi numit paroh al Bisericii “Sf. Gheorghe” din acea localitate.

Biserica din Tașlâc suferise mult din cauza bombardamentelor din anul 1944, de aceea, consiliul parohial în frunte cu preotul paroh înaintează o cerere către autorități pentru a fi eliberate materialele necesare pentru reparația capitală a bisericii. La fel se cereau materiale și pentru reconstrucția bisericii din satul Butor, aflat la 2-3 km de Tașlâc, biserică deservită de ieromonahul Vichentie.

O parte din lucrările de reparație a bisericii din Tașlâc le-a săvârșit singur. A fost un pastor duhovnicesc care își îndeplinea îndatoririle cu mult zel. În perioada anilor 1947-1949 aduna o parte din tineretul localității pe care îi învăța tipicul și cântările bisericești. Desfășura împreună cu enoriașii săi procesiuni religioase cu rugăciuni pentru ploaie. Biserica din Tașlâc în timpul slujbelor divine era întotdeauna arhiplină de credincioși. Pentru a zădărnici frecventarea bisericii, autoritățile locale foloseau diferite metode. Fără nici o justificare a fost mărit impozitul bisericii și a preotului, iar în anul 1953, sub pretextul că clădirea bisericii se află într-o stare avariată, cereau ca să fie închisă. Părintele Vichentie era silit de către autorități ca să renunțe la preoție. Datorită statoriniciei în credință a preotului paroh, biserica din Tașlâc a fost salvată de la închidere, în care s-au săvârșit în continuare slujbele divine.

Părintele Vichentie împreună cu maica sa Glicheria au avut un sfârșit martiric. În dimineața zilei de 18 ianuarie 1957, au fost găsiți fără de suflare de către locuitorii satului. Trupurile lor purtau urme de tortură, fiind mutilate în cel mai groaznic mod. Au fost petrecuți în ultimul drum de foarte mulți credincioși din Tașlâc și satele vecine.

Protoiereu Ioan Lisnic

sursa http://protioanlisnic.blogspot.md/


Articole Asemănătoare
6195

„Aţi văzut vreodată mintea?”

În anul 1947, responsabilul cu treburi religioase din Crimeea, Eznatov, a început să-l torpileze şi să îi întindă piedici. Odată, la un congres, l-a întrebat pe arhiepiscop: ” – Cum se face că dumneavoastră, chirurg atât de vestit, credeţi în cel pe care nu l-a văzut nimeni, niciodată?” Arhiepiscopul a răspuns: ” – Dumneavoastră credeţi […]

Articole postate de același autor
5112

Părintele Zosima Cerchez – monahul “fără de arginți”

Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima îndeplinea cu strictețe pravila monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea săracilor și celor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: “Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea și a fost numit monahul “fără de arginți”. Avea și darul proorociei. Părintele Zosima Cerchez […]