Dacă dăm milostenie doar ca să avem conştiinţa împăcată, atunci ne păcălim singuri

15386

Adunaţi în jurul bisericilor şi mănăstirilor, în zonele cu trafic intens, la metrou, în pasaje sau pieţe, cerşetorii zilelor noastre se deosebesc de cei de odinioară prin numărul mare şi printr-o atitudine chiar agresivă uneori. Îi observăm zilnic, în drum spre serviciu sau în trecerile prin oraş, aşezaţi în acelaşi loc, îngânând vorbe care inspiră milă oamenilor. Unii mulţumiţi de ceea ce primesc, alţii aruncând ostentativ darul. Alte persoane, tinere sau mai în vârstă, bune de muncă, sănătoase, dar care preferă să stea cu mâna întinsă, decât să muncească cinstit pentru a-şi câştiga existenţa. ultima categorie şi cea mai restrânsă e cea a bătrânilor nevoiaşi. Tăcuţi, cu privirile triste, aşezaţi pe câte o bancă, aceştia nu imploră strident mila oamenilor. Sunt liniştiţi, iar trecătorilor care le lasă un ban sau un pachet de mâncare le mulţumesc de zeci de ori.

Aşa stând lucrurile, în mintea noastră, a celor care trecem zilnic pe lângă aceşti cerşetori, intervine dilema: E bine să mă opresc să dau un ban unui cerşetor? Şi dacă mă opresc, cui să dau?

Morala creştină spune că trebuie să-ţi ajuţi aproapele şi că din puţinul tău trebuie să dai şi celui nevoiaş. Iar binele, indiferent către cine e făcut, e plăcut lui Dumnezeu şi-ar trebui făcut din toată inima, fără să-i suspectăm şi să-i judecăm pe cei către care ne îndreptăm.

Din păcate, foarte puţini oameni dintre cei care cer sunt oneşti. Dar, din punct de vedere creştin, binele făcut rămâne bine înaintea lui Dumnezeu. Noi nu avem dreptul să-i judecăm pe cei de lângă noi. Dacă unii dintre aceşti cerşetori profită, păcatul este al lor, însă cei care fac binele vor avea plata celor cu inimă bună, a celor care se gândesc la aproapele, la omul căzut pe cale. Oamenii trebuie să ştie însă că cei care sunt cu adevărat săraci nu au pretenţii, nu pun preţuri, nu cer niciodată sume. Dacă darul pe care-l oferi cuiva nu e din dragoste, din iubire, din milă curată, atunci nu te va schimba pe tine ca om, ci te va lasă la fel de egoist şi închis în tine ca şi înainte. De aceea spune Pavel că milostenia fără iubire nu foloseşte la nimic. Dacă dăm milostenie doar ca să avem conştiinţa împăcată că noi îi ajutăm pe săraci, că noi facem destul pentru lumea aceasta, atunci ne păcălim singuri. Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu poate fi cumpărat cu nimic, nici dacă vei construi 10 biserici şi 50 de spitale, nici dacă vei da milostenie 1 miliard de euro. Dacă toate astea nu te fac pe tine mai bun, înseamnă că le-ai dat pentru a fi lăudat, sau din alte motive, străine de iubirea Sfintei Treimi. “Jertfa lui Dumnezeu este Duhul umilit şi inima înfrântă” zice David în psalmul 50. Domnul vrea de la noi în final după toate faptele noastre bune, să vadă că am învăţat să iubim, să iertăm, să lăsăm răutatea la o parte, să fim asemenea Lui, blânzi şi smeriţi cu inima.

Se întâmplă să dăm milostenie, chiar şi foarte mulţi bani, pentru ca apoi să ne cheltuim în tihnă o altă parte din bani pe plăcerile noastre şi să fim sigur că nu ne mai mustră conştiinţa. E o ispită. Dacă ne legăm obţinerea fericirii de bani atunci nu vom obţine niciodată ceea ce sufletul nostru căută mereu: harul lui Dumnezeu, harul veşniciei şi apa vie care ne va ajuta să nu mai însetăm niciodată. “Iubeşte-ţi aproapele tău ca pe tine însuţi!” ne porunceşte Dumnezeu, adică oferă-i celui de lângă tine ceea ce-ţi oferi ţie! Dacă ai ocazia invită-l la masă în casa ta, oferă-i un loc de dormit. Dacă poţi ia-l cu tine la picnic, sau în vacanţă. Caută-i un serviciu, caută-i un loc unde să stea, da-i haine curate şi îngrjite, discută cu el şi află-i toate năzuinţele şi întristările sufleteşti.

Trebuie să-i intregrăm pe aceşti fraţi ai noştri în societate, e de datoria noastră. Cum poţi fi fericit cu adevărat când ştii că alţi oameni, la câţiva metri de blocul sau casa ta, stau în sărăcie sub albastrul cerului trăind de pe azi pe mâine? Ne place să stăm lângă oamenii bogaţi şi cu funcţii mari, dar la fel cum noi tânjim după atenţia lor, asemenea şi săracii tânjesc după atenţia noastră. Să făcem milă de oamenii din jur aşa cum Dumnezeu îşi face milă de noi!

Abia atunci vom realiza că faptele noastre sunt aproape nimic pe lângă iubirea şi mila cu care ne-ncojoară mereu Dumnezeu.

Spune Hristos Domnul:

“Nu are nimeni mai mare iubire ca aceasta decât să-şi pună viaţa pentru fratele său!”

Mai avem drum lung până acolo.

http://ziarullumina.ro/cui-facem-milostenie--30829.html

http://jurnalspiritual.eu/uneori-facem-milostenie-pentru-a-avea-constiinta-impacata-decat-din-iubire/


Articole Asemănătoare
5252

Cei doi vecini

Un ţăran, cam rău la suflet, a găsit într-o zi pe păşunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său: – Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit? […]

Articole postate de același autor
7640

Să nu lăsăm să treacă ziua fără rugaciune

Cînd omul nu se roagă, se depărtează de Dumne­zeu și devine ca boul: muncește, manîncă și doarme. Și cu cît se depărteaza de Dumnezeu, cu atît mai anevoioase devin lucrurile. I se raceste inima, dupa care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca să-și revină, tre­buie să i se înmoaie inima, să înceapă pocaința, […]