Prin sfinte rugăciuni şi parastase poţi scoate un om din iad

406

O femeie din ţară care nu ştie ce să facă pentru bărbatul ei, care a plecat nepregătit la Domnul, ar vrea să afle dacă mai poate să-l ajute cumva.

- Să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că nimic nu se face fără Dumnezeu. I-a luat Dumnezeu bărbatul, Dumnezeu să-l ierte. Acuma ea, fiindcă a rămas în urma lui, îl poate ajuta cu sfintele rugăciuni, cu Sfintele Liturghii, cu parastase, ca să-i scoată sufletul din iad, dacă o fi acolo.

Sfânta Scriptură spune că prin sfintele rugăciuni, Sfintele Liturghii şi parastase poţi scoate un om din iad. De aceea, nu trebuie să deznădăjduim, să socotim înaintea lui Dumnezeu lucru neînţelept că a murit. A murit! Slavă Domnului c-a murit, s-a dus acolo unde ne ducem cu toţii. Nu există om să nu moară. El s-a dus acolo astăzi, eu am să mă duc, la sigur, mâine. Nu există aşa ceva, că „poate eu n-oi muri”. Se poate ca omul să nu moară? Tot moare. De aceea, să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi să-L rugăm ca să ne miluiască şi pe noi, şi pe aceia care s-au dus dincolo nepregătiţi.

Din Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 50


Articole Asemănătoare
212

Minunea de pe masa de marmură – femeia care a murit și a înviat

La Țeghea, într-o seară de iarnă Această fascinantă poveste aveam s-o ascult în anul 2001, în seara Lăsatei Secului, într-o îndepărtată mânăstire de maici din părțile Săt­marului: Mânăstirea Țeghea. Din pricina ninsorilor ne­miloase din ultimele zile, doar câțiva mireni se încumetaseră în­tr-acolo. Mă aflam sin­­gur, cu maica stareță Ema­­nue­la, într-o bi­seri­cu­ță ma­­­ra­mureșeană, încon­jurată de câmp, […]

Articole postate de același autor
2555

Mitropolitul Vladimir: Ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toţi părinţii şi pe toţi copiii

Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, astăzi, 1 Iunie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a adresat copiilor un mesaj de îndemn și de felicitare, menționând că: ziua de 1 iunie este un moment de aprofundare a importanței pe […]