Actualitate

Doamne, dă-mi smerenie când știi Tu și cum știi Tu

52

Cum să ne smerim în mintea și în inima noastră când ne vin gânduri fariseice?

Un prim pas spre smerenie este să nu ne mirăm că nu suntem smeriți pentru că fariseismul este o caracteristică a firii noastre căzute. Este această pornire a omului de a părea, de a fi văzut. Studiați-vă o zi! M-am studiat zile la rând și am văzut că aproape jumătate din ce făceam eram conștientă că eram văzută și vroiam să fiu bine văzută. Ne pierdem foarte multă energie văzându-i pe alții: „Ai văzut ce a făcut? Ai văzut ce zice? Ai văzut cum face? Ai văzut ce spune?”. Pierdem multă energie cu asta. Și: să nu fac asta că mă vede cutare, dacă mă vede cineva; vai de mine, dacă m-a văzut?

Acesta este fariseismul de bază, de fond din noi. Că nu avem curajul să fim așa cum suntem în clipa aceasta. Nu putem scăpa de asta decât recunoscând că suntem așa. Și când cerem smerenia, că smerenia are multe nivele și multe trepte – și Sfântul Siluan vă învață, dacă-l citiți – să cerem: „Doamne, dă-mi smerenie când știi Tu și cum știi Tu”. Pentru că noi nu știm încă cum anume trebuie. Și să nu fie rușine că suntem prefăcuți, ci să ne spovedim. Noi spunem numai dacă am furat sau am mințit. Spunea cineva: „Dar eu n-am păcate; ce, l-am omorât pe tata?”. Așadar, păcatul începe de la omorârea tatălui în sus! Restul sunt bune toate. Faptul că m-am mândrit, că mi se pare că-s mai frumoasă, mi se pare că-s cea mai deșteaptă… nu le văd ca păcat.

Dar viața duhovnicească mi-aduce acest dar, să văd că nu e bine, să văd păcatul. Ne trebuie curaj, curaj ca să demascăm acea stare și să avem răbdare cu noi. Când vom avea răbdare cu noi, vom avea răbdare și cu cei din jur. Dacă n-aveți răbdare cu cei din jur este un semn clar că nu aveți răbdare cu dumneavoastră! Răbdare, așadar! E cale lungă, e cale strâmtă… De aceea, oamenii, pentru că n-au răbdare, se duc la vrăjitoare, la ghicitori, pentru că vor deodată. Asta a fost ispita din rai, să muște din fruct și să devină ca Dumnezeu, printr-un act magic, imediat, fără devenire și creștere. Nu aceasta este calea! Ci o creștere, o devenire, o moarte și o înviere permanentă. Să îndrăznim să murim!

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009


Articole Asemănătoare
0

Orice clipă a vieţii noastre este un prilej de rugăciune

Fie­care cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâm­plă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt […]

Articole postate de același autor
4776

Iubirea este momentul care repară trecutul și cucerește viitorul…

Nimeni nu este fără de greșeală, căci există în noi „ceva”, care ne „plimbă” pe valurile vieţii, când încolo, când încoace. Omul contemporan suferă, pătimeşte, trăieşte o stare de victimă, dar totodată, involuntar sau nu, face şi pe cei din jur victime ale stărilor sale. Conflictele, stresul, stările confuze nu se limpezesc decât atunci când […]