Ospăț Liturgic în parohia cu hramul Sf.Mare Mucenic Dumitru din localitatea Petrovca raionul Sângerei

3023

În Sâmbăta a 4-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a fost slujită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la biserica cu hramul Sf.Mare Mucenic Dumitru din localitatea Petrovca raionul Sângerei.

Ospățul Liturgic a fost săvârșit de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, împreună cu un sobor de clerici din localitățile învecinate.

În prima parte, a Sfintei Liturghii, la momentul Intrării mici, au fost acordate, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit, distincții bisericești: preotului paroh Vitalie Mereuță – Camilafcă și Cruce de Aur, iar preotului Serghei Mardari – Bederniță și Camilafcă.

La finele serviciului divin, Preasfinția Sa, a adresat un cuvânt de învățătură creștinilor prezenți, în care, totodată a mulțumit pentru invitația oferită și primirea călduroasă a enoriașilor.


Articole postate de același autor
811

Unii bărbați, în loc de a rămâne după chipul ce li s-a dat de Dumnezeu, se necăjesc a se asemana femeilor

Păcătuiesc mult, astfel, și bărbații care se împodobesc și-și schimonosesc fețele, aruncându-și la gunoi podoaba bărbătească, neținând seama de Cuvântul lui Dumnezeu și a trimișilor Săi care zice: „Să nu vă stricați bărbile voastre! Să nu vă radeți colțurile bărbii! preoții să nu-și tundă marginea bărbii!” ( Levit. 19, 27; 2, 15). Acestea reies și […]