A răspunde la rău cu rău este dovadă de slăbiciune

6857
 

Omul adevărat, omul bun păstrător al omeniei nu se răzbună niciodată. A răspunde la rău cu rău este dovadă de slăbiciune. A răspunde la rău cu bine este dovadă de tărie și superioritate. Un om ales își alege și mijloacele. El nu cultivă răul pentru că a fost dăruit cu rău. El smulge vieții, oricât ar fi de mică, fărâma de lumină ce scânteiază ici-colo în bezna nesățioasă ce stăruie cu ochi de tăciune pentru a ne înghiți de bună voie.

Ai în față un mișel. Poți fi sigur de aceasta, totuși nu poți fi îndreptățit să-l alungi sau să-l lovești. Poartă-te bine; umblă frumos cu el, umblă cu mâini de aur. Omul nu e întotdeuna pe deplin ticălos. În cel mai umbrit și apăsat suflet, mai stăruie uneori un sâmbure al binelui. Purtarea ta bună poate aduce la viață o făptură nouă, până atunci doborâtă. Conștiința lui, încărcată de piatra cu care te-a lovit ieri, poate fi trezită; poate fi ușurată. Mâna ta caldă, mângâierea plină de dragoste pot să sfarme urâtul din el, și să-și dea seama rușinat de ceea ce a făptuit ieri.

Așa apare lepădarea de un trecut urât și începe o viață nouă, străbătută de razele unui îndemn mereu spre bine. La omul cel mai căzut poți avea bucuria celor mai frumoase însușiri și desăvârșite abnegații. Atunci când omul nu e căzut în ireparabil și chiar atunci, leacul adevărat este acela al bunătății, al îndemnului curat. Omul se tămăduiește cu iertare, cu dragoste, cu mângâiere. Cerul își răsfrânge din nou albastrul senin dacă noi avem tăria să deschidem largi ferestrele tuturor virtuților binefăcătoare.

Din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Vremea, Bucureşti, 2004, p. 38-39


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
595

O lacrimă nu rezolvă problema

Aşa trebuie lucrat. Să ştiţi, o lacrimă nu rezolvă problema, o ieşire isterică nu rezolvă problema. Am întâlnit şi expresii de genul acesta: „Părinte, dumneavoastră nu vă lipseşte nimic.” Eu care ştiu că sunt plin de datorii şi am multe probleme. Totdeauna le spun: „Să dea Dumnezeu să fii tu bogat toată viaţa cât am […]

Articole postate de același autor
2421

Depuneri de flori la monumentul sfântului Ștefan cel Mare

Vineri, 15 iulie 2016, Preasfințitul Marchel a oficiat un Te-Deum de mulțumire în fața monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt din Bălți. Alături de Preasfinția Sa au fost prezenți reprezentanții administrației municipale, un mare sobor de preoți, dar și simpli enoriași și patrioți activi. În locuțiunea Sa, Episcopul a vorbit despre meritele domnitorului, dar în […]