Doamne, eu am crezut că nu mai am nici o ieşire…

1128

 

Îmbărbătaţi-vă în nevoinţă, nu renunţaţi la ea, chiar dacă întreg iadul s-ar ridica împotriva voastră şi lumea întreagă ar fierbe răutate şi ameninţare şi credeţi: „Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr (Ps. 144, 18)”. Amin!

Veniţi mai des la biserica lui Dumnezeu, mai ales când aveţi necazuri este bine să stai undeva, într-un colţ întunecos, să te rogi şi să plângi din tot sufletul. Şi te va va mângâia Domnul, cu siguranţă te va mângâia. Şi să spui: „Doamne, dar eu am crezut că nu mai am nici o ieşire din situaţia mea gravă, dar Tu, Doamne, mi-ai ajutat”.

Stareţul Varsanufie de la Optina, Colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina, Editura Doxologia, p. 281;284


Articole Asemănătoare
196

Domnul ne iartă de mii de ori, dacă ne pocăim cu zdrobire de inimă

Domnul este atât de milostiv, încât, chiar dacă păcătuieşti de moarte în fiecare zi, te iartă şi te îmbrăţişează în fiecare zi, oricine Îl roagă pentru aceasta. Un călugăr cădea continuu în păcatul greu al desfrânării, însă de fiecare dată când cădea alerga la biserică şi cădea cu zdrobire de inimă înaintea icoanei lui Hristos şi-L ruga cu […]

Articole postate de același autor
2417

Vizita Episcopului Marchel în blagocinia Sîngerei

Miercuri, 8 martie 2017, Preasfințitul Marchel a înterprins o vizită pastoral-administrativă în raionul Sîngerei. Vlădica a fost întîmpinat în curtea bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” de protopopul circumscripției, preotul Maxim Guzun și preotul Ioan Ursache, parohul bisericii. În alocuțiunea sa, Episcopul a mulțumit tuturor preoților și enoriașilor pentru gestul de caritate, care s-a organizat în perioada 7 februarie […]