Hristos – Prietenul, care mereu ne așteaptă

3157

Fiecare om își petrece viața în căutarea prieteniei, spunea Ralph Waldo Emerson. Încă de mici simțim nevoia de a comunica, de a ne exprima părerile, sentimentele, bucuriile sau dezamăgirile. Această căutare a unui cineva care să ne fie mereu alături, devine cu timpul interminabilă. Prietenii din copilărie, de cele mai multe rămîn undeva în amintire, iar noi călătorind pe alte culmi, întîlnim alți oameni, pe care am vrea să ne bizuim, iar atunci cînd o facem, de cele mai multe ori rămînem dezamăgiți. Ce este dezamăgirea? Unii o percep ca o trădare, alții ca pe un gust amar pe care nu ar vrea să-l mai încerce vreodată.

În acest context, prietenia devine un cuvînt abstract, aproape ireal, nu însă și în contextul prieteniei cu Dumnezeu, în care dragostea reprezintă cea mai frumoasă realitate, în care nu există suferință, ci multă bucurie sfîntă. Pentru ca o prietenie să fie cu adevărat veritabilă, este nevoie de jertvă, astfel că doar în asemenea condiții putem vorbi despre dăruirea care o face cu adevărat vie. Or, cea mai mare jertvă care a existat vreodată, este jertva de pe Cruce, care este dovada cea mai profundă de dragoste pentru întreaga umanitate și fiecare dintre noi. Hristos s-a jertvit din nemărginită dagoste dupa cum este scris „Hristos iubeşte pe fiecare om cu aceeaşi dragoste cu care iubeşte întreaga lume” (Omilia II, 8 la Epistola către Galateni). Astfel, pentru noi creștinii Hristos a devenit cel mai bun și mai apropiat prieten, la care apelăm atît la necaz, cît și atunci cînd vrem să-i mulțumim pentru toate darurile și bucuriile duhovnicești.

 Prietenia ce ține de lumea aceasta este una foarte înșelătoare, dupa cum spunea Sf. Diadoh al Foticeii ,,prietenia dupa trup se desface foarte ușor cand se găsește o cît de mica pricină. Dar sufletul ce stă sub înrîurirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar întîmpla să se producă vreo supărare, totuși legătura dragostei nu se desface dintr-însul".

De aceea, nu merită să plîngem pentru o prietenie care nu se jertvește, nici să ne încredem în oameni, ci să tînjim doar pentru prietenia în Hristos care este nădejdea și ajutorul nostru, după cum spune psalmistul :,, Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pămîntul,,.

Și apoi, cine este cel ce poate să dea o mîină de ajutor cînd singur este neajutorat, sau bonav sau deznădăjduit? Proorocul Ieremia, chiar îi condamnă pe unii ca aceștia spunînd :„Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!(Ieremia, 17:5).

 Chiar și atunci cînd credem că nimeni și nimic nu ne poate ajuta, să ne amintim că avem un Prieten Adevărat care mereu ne așteaptă. Trebuie doar să ne adresăm printr-o mărturisire curată a cugetului și Dumnezeu ne va da neapărat ce este de folos pentru sufletele noastre, după cum ne-a făgăduit însuşi când a zis: ”Cereţi şi vi se va da” căci ,,rugându-vă cu credinţă, veţi primi”.

Olga Armaş

 

Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
3669

„Este cu mult mai important să fii cum trebuie decât să te căsătoreşti cu cine trebuie!”

Spiritul de jertfă, dorinţa de înţelegere reciprocă trebuie să fie o constantă şi o dominantă a familiei creştine. Când iubim cu adevărat simţim că preocupările noastre, bucuriile sau necazurile noastre, indiferent de intensitatea şi amploarea lor, devin mici şi neînsemnate, în comparaţie cu dorurile sau deziluziile persoanei iubite. Trăim viaţa noastră din perspectiva vieţii sale. […]