Dragostea creștină semănată elevilor din Gimnaziul s. Hristici, r. Soroca

6123

Cu binecuvântarea PS Episcop Ioan de Soroca, la Gimnaziul ”Gh. Nastas” s-a desfășurat o întâlnire de suflet la tema Dragostea creștină.

A conferențiat prot. Octvavian Moșin, președinte ASCO și redactorul revistei ”Altarul Credinței”, care a discutat cu elevii ciclului gimnazial.

Circa 60 de elevi au primit sfaturi utile pentru o viață curată în duhul dragostei evanghelice.

”Dragostea este cea pe care o manifestă omul la orice etapă a vieții. Și voi demonstrați dragostea jertfindu-vă pe tărâmul studiilor, în ascultările casei ș.a.m.d. Vă dorim să fiți pătrunși de acest sentiment, care ne reprezintă în calitatea noastră de creștini. Câtă dragoste împărtășim, atâta valorăm ca credincioși.”

Părintele a venit cu exemple convingătoare, prezentând pericolele perioadei pubertine și falsele înțelesuri ale dragostei.

La eveniment au participat și câțiva profesori în frunte cu dna director Margarita Nastas, care au mulțimit părintelui paroh Serghei Cucereavâi pentru truda depusă nu doar la biserică, ci, împreună cu preoteasa, și în școală. Timp de trei ani, de când părintele s-a stabilit în acest sat, s-au realizat atâtea lucruri, apropiindu-se de oameni și susținându-i sufletește.

După eveniment, a avut loc vizitarea bisericii, cimitirului și a locurilor cu încărcătură istorică din localitate.

Este de menționat faptul că biserica ”Sf. Treime” din Hristici nu a fost închisă în perioada regimului sovietic, fiind un loc de întâlnire cu Dumnezeu prin Sf. Taine pentru credincioșii din satele învecinate Sorocii.


Articole Asemănătoare
509

Ce trebuie să știm despre gânduri

Cel care vrea să se roage cu minte curată, nu trebuie să afle noutățile ziarelor, să nu citească cărți fără legătură cu viața noastră duhovnicească, mai ales cele care stârnesc patimile, și să nu cerceteze din curiozitate cele care privesc viața celorlalți. Toate acestea aduc în minte gânduri străine, iar când omul încearcă să le […]

Articole postate de același autor
2409

În satul Năvârneț a fost sfințit în aceiași zi un întreg sector de gospodării

Duminică, 27 august 2017, un lucru inedit s-a petrecut în satul Năvârneț, raionul Fălești, prin sfințirea a peste 30 de locuințe. La invitația preotului – paroh Igor Constantinovici, evenimentul a fost onorat cu rugăciunea unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele – blagocin Oleg Fisitican. Ierurgia de sfințire a fost solicitată de creștini […]