Părintele Teofan Zăvorîtul mi-a dezvăluit un adevăr foarte important, dat fiind că nicidecum nu puteam să înțeleg, cum să-mi adun gîndurile, cum să încetez să fiu distrat și să nu pierd timpul cu tot felul de vise goale.
Una din cerințele menționate este să simți în permanență prezența Domnului care este atît de aproape și toate le vede. Problema este de multe ori în noi, cei care nu sîntem permanent cu El, uităm că Dumnezeu vede și le știe pe toate, iar din această cauză, ne permitem multe.
,,Depuneți tot efortul pentru a deprinde această sarcină. Nu este nevoie de nimic deosebit, doar de un mic efort care ajută să ne amintim, că Dumnezeu este în noi, în preajma noastră și privește la noi cu o astfel de vigilență ca și cineva care ne privește direct în ochi. Gîndul la Domnul, însă, să nu fie ca și la orișicare lucru, ci să fie plin de evlavie și pioșenie.
Îndată ce veți învăța acest lucru, veți vedea ce schimbări se vor petrece în sufletul vostru,,.
De obicei, gîndurile noastre sînt îndreptate către ce este pămîntesc și foarte greu urcă la cer, sînt asemeni ceței dense care acoperă văile. În același timp, gîndurile nu rămîn inerte, ele acționează asupra inimii care dă naștere multor dorințe: să obțin sau să renunț, să fac bine sau să mă răzbun, să fug de toți sau să înaintez, să mă resemnez sau să lupt etc, etc. Acest zumzăit de albini este permanent în sufletul nostru.
Iată de unde apare și neliniștea care provoacă mult rău, prin prizma ispitelor care apar și aduc și mai multă dezordine în viața noastră. Astfel, urmează să depunem un efort considerabil asupra lumii noastre interioare ca să aducem bucurie și pace. Acestea lipsesc pentru că nu avem un punct de sprijin, iar sprijinul vine doar de la Dumnezeu.
Iar ca să deprindem mai ușor ideea prezenței lui Dumnezeu, este bine să exersăm cu rugăciuni fie măcar scurte, cum ar fi:,,Doamne miluiește,, ,,Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul,,. Fie că lucrați, sau vă odihniți, luați masa sau aveți altă ocupație, murmurați aceste rugăciuni. Concentrați-vă atenția la Dumnezeu care va aduce pace sufletelor voastre. Acest ,,exercițiu,, ar putea dura o zi, două, poate chiar luni sau ani, însă nu vă descurajați, cereți Domnului și El însuși vă va ajuta.
traducere şi adaptare Olga Armaş
sursa www.pravoslavie.ru