În iad nu sunt creştini

21924

 

Se spune că diavolul a stat odată de vorbă cu bătrân pustnic. Avva l-a întrebat dacă sunt mulţi creştini în iad.

– Creştini?! Nu sunt, răspunse diavolul.

– Cum aşa?, se miră avva, doar creştini nevrednici au fost şi sunt încă.

– Nu-i nici un creştin acolo, spuse din nou diavolul.

– Poate că sunt şi nu-i ştii tu, stărui avva.

– Pe toţi îi ştiu, căci pe toţi îi am pe „inventar”, nu poate fi vreunul despre care să nu fiu auzit!

Avva se tot mira şi se minuna.

– Aha! strigă deodată diavolul, ştiu la ce te gândeşti: cred că la oamenii aceia care merg din când în când duminica la biserică, de ochii lumii, pe la 9-10, tot timpul plictisiţi, cu ochii pe ceas, cu o faţă obosită de la internet sau televizor, cu gândul la treburile lor, care îl slăvesc pe Dumnezeu numai cu gura, dar nu şi cu inima, fără faptele credinţei…

Da, din ăia, avem o grămadă. De astfel de oameni nu ducem lipsă, dar creştini, să ştii că nu avem nici unul.

sursa www.popasduhovnicesc.ro


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
1747

Cei doi vecini

Un ţăran, cam rău la suflet, a găsit într-o zi pe păşunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său: – Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit? […]

Articole postate de același autor
66

Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

În Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat mulțime de credincioși ai urbei. Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Prin aceasta se arată […]