Astăzi, în mijlocul unei zile pline de viață și de forfotă, am petrecut spre cele veșnice un bun vecin și un om de o rară cumsecădenie. Uneori, astfel de plecări ne opresc din graba noastră și ne fac să privim mai atent la oamenii care au trăit frumos, cu discreție, dar cu mult rost.
Făcea parte din generația de după cel de-al Doilea Război Mondial, care a îndurat de toate, însă nu și-a pierdut calitățile omenești cele mai de preț: modestia, corectitudinea, responsabilitatea, puterea de sacrificiu...
A fost o fire calmă și meditativă, dornică mereu să facă, să zidească, să creeze, să se ofere. A luptat pentru integritatea țării și s-a consacrat ordinii publice.
Astfel de oameni te inspiră. Pe ei se sprijină o comunitate, prin ei se zidește, în tăcere, o societate.
Și poate că tocmai asemenea vieți, trăite cu modestie, cu datorie și cu grijă față de ceilalți, sunt cele care vorbesc cel mai frumos despre rostul omului pe pământ. Și lui Dumnezeu Îi sunt dragi asemenea oameni.
Pr. Octavian Moșin
