Actualitate

Hristos a Înviat, ziua a XXVI-a: „Dobândește pacea lăuntrică și mii de oameni se vor mântui în jurul tău”

314

Cât de important este să menții pacea zilei.

În fiecare zi apar motive de neliniște, de supărare, de răspuns dur și chiar de răzbunare. E atât de ușor să ridici glasul, să judeci, să lovești unde deja doare. Și totuși, nimic bun nu se zidește din prea multă agitație, ba dimpotrivă, și mai mult se complică.

E asemenea unei ape tulburate: atunci când o amesteci mereu, nu mai vezi nimic limpede în ea. Dar dacă o lași să se liniștească, încet-încet totul se limpezește. Așa este și sufletul omului.

Pacea nu înseamnă slăbiciune și nici nepăsare, cum pot crede unii. Înseamnă puterea de a nu lăsa răul să pună stăpânire pe inimă.

Dar cum să aduci pace în jur, dacă ea nu s-a așezat mai întâi în tine? Câtă lume trăiește într-un război lăuntric care macină ani și vieți… Unii cred că merg pe drumul drept, însă adevărata cale este cea a iertării, a compătimirii, a sprijinirii aproapelui și a binecuvântării.

De multe ori nu putem schimba lumea din jur, dar putem schimba felul cum privim oamenii, cum primim încercările, cum alegem să vorbim și să purtăm durerea celuilalt. „Dobândește pacea lăuntrică și mii de oameni se vor mântui în jurul tău”, spunea Sfântul Serafim de Sarov.

Să vină pacea peste inimile noastre. Iar odată cu ea, să învățăm din nou bucuria, bunătatea și dragostea față de tot și de toate.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1222

Copilul are nevoie să petreacă foarte mult timp în brațele mamei

Aceasta este una dintre recomandările principale ale pedagogiei corective: a-l ţine pe copil cât mai mult timp în braţe. Iar în ultimii ani, chiar şi mulţi copii sănătoşi suferă din cauza insuficientului contact fizic şi emoţional cu mama.  Ce altceva se mai petrece în primul an de viaţă al copilului? Mama nu comunică destul cu […]