Intrăm în ultima zi ce ne pregătește pentru acest drum al pocăinței – Duminica Iertării. Nu este o simplă rânduială, ci temelia de la care începe tot urcușul nostru. Pentru că nu putem păși în post purtând în inimă poveri, supărări sau neîmpăcări.
Ne este greu să schimbăm lucrurile dintr-o clipă. Puțini sunt cei care au curajul și tăria de a se desprinde brusc de patimi și de relele obișnuințe. De aceea, Biserica, știind bine specificul vieții noastre, neputințele și slăbiciunile firii omenești, ne călăuzește treptat și încearcă să ne sprijine în toate, spre ridicarea și îndreptarea noastră.
Duminica dinaintea Postului ne cheamă să cerem și să oferim iertare. Să ne apropiem unii de alții cu smerenie și să spunem, din inimă: „Iartă-mă.” Pentru că fără această deschidere, orice nevoință rămâne doar un post formal, lipsit de duh.
Tot astăzi ni se pune înainte izgonirea lui Adam din Rai – urmarea neascultării și a ruperii comuniunii cu Dumnezeu. Postul devine, astfel, drumul întoarcerii. Iar iertarea este primul pas spre Raiul pierdut.
Ne dorim ca această zi să fie trăită în deplină pace, cu inimă împăcată și ușurată. Să cerem binecuvântare pentru această călătorie care începe și putere pentru a urca, cu smerenie și răbdare, treptele pocăinței, spre înnoirea noastră.
Pentru că numai o inimă care iartă poate primi cu adevărat lumina Învierii.
Pr. Octavian Moșin
