Hristos nu poate intra la noi pentru că suntem dezordonați, suntem cu mintea împrăștiată, suntem cu mintea înfiptă în patimi, căci tot trupul nostru este plin de întinăciuni - iertați-mi cuvântul, dar așa este - și de aceea, prin spovedanie sinceră, adâncă, curată, acest lăuntru al nostru se curățește și face loc lui Dumnezeu în noi.
Nu iertăm, nu ni se iartă!
Este o condiție foarte umană, pusă în Tatăl nostru de Însuși Mântuitorul Hristos. Daca respectam aceasta, ni se iarta multimea păcatele noastre! Nu iertăm, nu ni se iartă! Știți cum spune Mântuitorul: cand vii la biserică și aduci darul tău - prescura și lumânarea la Sfântul Altar - dacă îți aduci aminte pe cale că cineva are ceva asupra ta, te-ai certat cu cineva și are mânie și tu de asemenea, lasă darul tau acolo, nu-l mai lua de la pangar, sau de unde l-ai luat; nu-l mai aduce la biserică, ci du-te întâi și te împacă cu fratele tău și după aceea venind, adu-ți darul tău. Altfel nu este primit darul tău și nici rugăciunea nu este primită!
Mai mult decat atât, noi, când ne rugăm: „și ne iartă ... precum și noi iertăm”, dar nu iertăm, indirect cerem osânda: „Doamne, precum eu nu iert, nici Tu nu cumva să mă ierți!”. Așa reiese din aceasta rugăciune. Eu îl urăsc de moarte pe celălalt, mi-a făcut foarte mult rău; nu pot ierta, nici Dumnezeu nu mă iartă. Și, când mă rog să mă ierte, atunci se întoarce starea în care mă aflu, și în loc să mă ierte, mă osândește. Eu o cer aceasta: „Iartă-mă, cum iert și eu!”. Însă, eu nu iert! „Nu mă ierta nici tu, Doamne!”. Astfel ne rugăm noi înaintea lui Dumnezeu.
(Ne vorbeşte Părintele Sofian, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1998)
