În orașul Rezina se află preotul Stanislav Atamanenco, un slujitor al Domnului care și-a dedicat întreaga viață comunității din care face parte. Chiar dacă a trecut prin încercări grele, nu a renunțat la menirea sa. După moartea soției sale, care a fost răpusă de cancer, s-a implicat și mai mult în activități dedicate adolescenților și tinerilor din localitate.
Coordonează un grup de voluntari și, împreună, îi învață despre sănătatea fizică, mentală și spirituală. A avut o perioadă în care a mers la penitenciarul de maximă securitate din Rezina, unde era duhovnic și sfătuitor pentru cei condamnați pe viață. Acum, s-a apucat să construiască o biserică, împreună cu cei din comunitatea sa.
Când vorbim despre un preot, suntem obișnuiți să-l vedem la biserică, îmbrăcat în haine bisericești, oficiind slujbe. Preoții sunt alături de comunitate în momentele fericite și, mai ales, în cele triste și pline de suferință. În orașul Rezina, există un preot care este alături de comunitate și în afara bisericii, prin intermediul unui centru pentru tineri, unde face voluntariat.
„Sunt născut în acest oraș, am făcut studiile la Chișinău, am fost diacon, apoi preot și deja după ce am slujit o perioadă la Orhei, am revenit în orașul de baștină”.
Apropierea lui de biserică a apărut din copilărie atunci când, în vacanțele de vară, mergea la bunici și împreună mergeau la biserica din sat. Dar cu adevărat, drumul său către biserică a început din clasa a 7-a.
„Având voce și ureche muzicală, ceva studii, m-au auzit și mi-au spus să vin la biserică, să cânt. Nu știam ce înseamnă asta și am ezitat puțin. Era la începutul verii când mi-au spus să vin la biserică să cânt. Deja în toamnă am mers la biserica în construcție din orașul Rîbnița”.
A fost o perioadă destul de dificilă, mai ales pentru mama dumnealui, care suferea de o boală incurabilă. Dar cu toate astea, a găsit puterea de a merge înainte.
„Din partea mamei am avut tot sprijinul și am primit acel curaj de a urma această cale a bisericii. A fost un exemplu extraordinar pentru mine, un exemplu de optimism, de încredere în voia lui Dumnezeu”.
Chiar și după ce a ajuns preot, și-a urmat pasiunea pe care o avea. Aceea de a ajuta alți oameni, atunci când nu se află în cadrul bisericii.
„În general, activitatea cu copiii, adolescenții, întotdeauna a fost una din prioritățile mele. Chiar și când am fost la penitenciar, ani de zile, chiar dacă acolo sunt mai puțini copii minori, am fost întotdeauna preocupat de activități în afara spațiului bisericii”.
Când totul mergea bine și părea că și-a îndeplinit toate visurile, a fost nevoit să treacă printr-o altă încercare, pierderea soției. O încercare care i-a zdruncinat întreaga viață.
„În momentul tragic care s-a întâmplat, am căutat să privesc mult mai atent la copiii mei. Atunci aveau 3 și 5 ani, copii mici care aveau nevoie de ajutorul meu, aveau nevoie de un tată care să fie vertical, drept și puternic. Cu siguranță a fost o încercare extraordinar de mare, dar copiii au fost acel stimul, acea motivație care este și până în ziua de astăzi”.
Își continuă activitatea în cadrul centrului pentru tineri, care își are sediul într-un spațiu oferit de Centrul de Sănătate din Rezina. Aici, împreună cu voluntarii, oferă informații despre sănătate celor care au nevoie de ele.
„De fapt, aceasta este cea mai importantă misiune a voluntarilor din cadrul centrului nostru, să vorbească de la egal la egal despre sănătatea adolescenților. Fac școală de vară și apoi ies în teritoriu, în oraș, în raion, prin instituții, facem flashmoburi, ore de informare pentru adolescenți”.
Reacția oamenilor față de activitățile sale sunt unele foarte bune acum, chiar dacă înainte, unii priveau cu scepticism și neîncredere activitățile sale din afara bisericii.
„Oamenii zic, uite omul ăsta e preot și în afara bisericii face asta. Ce faci tu aici? Păi nu am știut. Deși, în viziunea mea acest lucru nu mai este atât de nou, ba chiar deloc”.
Pentru că suntem în perioada Paștelui Blajinilor, a avut un îndemn pentru cei care merg la cimitire.
„Eu recunosc că, vorbindu-le rudelor mele despre acest lucru, îmi spuneau că acest lucru s-a făcut dintotdeauna. Cu siguranță nu s-a făcut dintotdeauna. Noi am prins aceste timpuri în care se făceau, dar nu dintotdeauna. Noi avem locuri speciale pentru a mânca și a bea, acasă”.
A decis, împreună cu cei din comunitate, să ridice o biserică pe locul unui fost cimitir care a fost distrus de sovietici, pentru că se afla în partea de centru a orașului vechi, pe malul râului Nistru.
„Prin anii 50-60 a fost demolat. Au venit buldozerele, a fost făcut una cu pământul și a fost transformat într-un parc. Aici a fost instalat bustul micului Ilici Lenin. În zilele când erau evenimente din viața acestuia, veneau pionierii, octombreii și depuneau flori la bustul acestui Ilici”.
Istoria acestui cimitir a fost una zbuciumată, chiar și astăzi, aici se găsesc oseminte ale celor care erau înmormântați în partea aceasta a orașului.
„Cei care au fost anunțați, au luat osemintele celor dragi în niște cutii de carton, de pe la magazine, așa cum au reușit. Unii așa și au rămas, pentru că nu au reușit toți să facă asta. Sunt foarte multe morminte care au rămas aici. Întotdeauna, a treia zi după Paștele Blajinilor, se pomenesc adormiții cu rugăciuni speciale, pentru toți cei care au fost înmormântați în acest cimitir”.
Decizia de a ridica această biserică, a luat-o în mod special pentru a cinsti acest loc și memoria celor care odihnesc aici.
„În primul rând, ca un gest al faptului că aici este un loc sacru, este înălțarea crucii care este alături de biserică, care este clopotnița bisericii. A fost ridicată pe timpuri de un grup de oameni, locuitori ai orașului”.
Lucrările au început acum mai bine de 9 ani, fiind aproape de final: „În luna noiembrie decembrie, a fost săpat locul pentru fundație, iar în 2015, au început lucrările de zidire a demisolului unde facem slujbele din 2020 și până în ziua de astăzi”.
Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae
Sursa: tv8.md
