La inițiativa și cu organizarea Preotului Marcel OLARU, au fost mobilizați tinerii claselor a 8 și a 9 împreună cu echipa „Brain - Ring” de la gimnaziul „M.Eminescu” pentru a întinde o mînă de ajutor măicuțelor de la Sf. Mănăstire Vărzărești. Tinerii însoțiți și de 3 profesori au fost primiți cu bucurie de către acestea. Pentru început aceștia au fost ospătați, apoi li s-a vorbit un pic și din istoria acestei Mănăstiri, după care li s-a înmînat fiecăruia cîte un calendar cu Mănăstirea Vărzărești și cîte o iconiță.
Mai apoi tinerii împreună cu profesorii au fost împărțiți în 3 tabere de lucru, iar aceștia au fost foarte activi. Tinerii au primit o mare bucurie și o mare satisfacție în urma acestei activități deoarece au avut ocazia să dea o mînă de ajutor și să infrumusețeze teritoriul unui locaș Sfînt, să se închine Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vărzărești, iar mulți dintre ei au avut ocazia pentru prima dată să viziteze această mănăstire care este și cea mai veche vatră monahală din țara noastră.
La finele lucrărilor copiii au rugat să mai vină să ajute mănăstirea cînd va fi nevoie, lucru care a și fost discutat cu doamna director al gimnaziului, iar următoarea asemenea acțiune se va desfășura în apropiere de 17 mai cînd se va sărbători Hramul „Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vărzărești”. Este pentru prima dată cînd se desfășoară o asemenea activitate de voluntariat a acestui gimnaziu la un locaș sfînt.
sursa atosmd.net