Actualitate

De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1621

La 14/27 septembrie Biserica Ortodoxă prăznuieşte Înălţarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creştine închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. Prin această sărbătoare comemorăm două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei cruci – aflarea crucii pe care a fost răstignit Mîntuitorul Iisus Hristos, de către Sfînta Elena împărăteasa, mama împăratului sfînt Constantin cel Mare, şi înălţarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326 şi readucerea lemnului sfintei cruci de la perşi, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie, care a depus-o în Biserica Sfîntului Mormînt (Ierusalim), după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

În ziua acestui mare praznic, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. La serviciul divin au fost prezenţi şi mulţi credincioşi, care au venit în această zi să aducă rugăciuni de mulţumire Mîntuitorului pentru Jertfa Sa răscumpărătoare pe cinstitul lemn al Crucii.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
5659

Fiecare ceartă are ca scop final înţelegerea mai profundă a celuilalt

Ține minte aici că, în certurile voastre, nu este unul dintre voi întotdeauna Sfântul Gheorghe, iar celălalt întotdeauna balaurul. „Răbdarea” este o altă opţiune. Fără ea puteţi dărâma atât cât să aveţi nevoie de săptămâni întregi pentru a reconstrui. „Iertarea”, „Harul”, „Iubirea de adevăr” şi „Dragostea” sunt alte arme pe care trebuie să le cunoaşteţi foarte […]