Mijlocitoare a mântuirii noastre ești tu, Maica lui Dumnezeu!

1623

Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimțământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri. Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtașă la lucrarea mântuirii noastre.

Pe de altă parte, Sfinții Părinți greci au afirmat adesea că datorită faptului că firea omenească cea sfântă a lui Hristos nu avea personalitate proprie, ci subzista în Persoana Logosului – adică atunci când Hristos spunea „Eu”, acest „Eu” desemna însăși Persoana Logosului – această fire omenească conținea în ea întreaga omenire, care era, astfel, reunită cu Tatăl. Născându-L pe Fiul lui Dumnezeu după trup, Maica Domnului a dat naștere, potențial, întregii omeniri, devenind în felul acesta într-un sens foarte real Maica oamenilor. Această naștere devine pe deplin concretă în cazul tuturor celor care se unesc în mod efectiv cu Hristos prin Taina Botezului. Toate aceste aspecte sunt exprimate, într-un mod deosebit de poetic, de cântări liturgice ca următoarele:

Mijlocitoare a mântuirii noastre ești tu, Maica lui Dumnezeu, și pe tine se cuvine să te lăudăm, ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care a stricat blestemul cel din vechime și a făcut să izvorască binecuvântare celor care cu credință îl slăvesc pe El.

Mijlocitoare a mântuirii ești tu și a primenirii celei negrăite [înfăptuită de Hristos], ceea ce te-ai născut de la Tatăl mai înainte decât soarele; prin tine firea omenească s-a unit cu Dumnezeu și așezată a fost pe tronul cel de slavă. Plin de strălucire este acoperământul tău și slava ta este recunoscută în tot pământul, o, Maică a lui Dumnezeu. Tu ești slava noastră și avându-te mijlocitoare pe lângă Fiul tău și Ziditorul, toți să ne mântuim prin rugăciunile tale cele neîncetate.

Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât tot harul divin trece prin mâinile sale. Această rugăciune a Maicii Domnului este atât de puternică și de specială, diferită de mijlocirea celorlalți sfinți, atât de intim înscrisă în taina mântuirii noastre, încât Biserica Ortodoxă nu ezită în slujbele sale să o invoce prin cuvintele „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi”, fără să aducă prin aceasta vreun prejudiciu singurului nostru Mântuitor.

 

(Părintele Placide Deseille, Credința în Cel Nevăzut, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp.163-165)


Articole postate de același autor
578

Calea Postului Mare: ziua a IV-a

Practic din prima zi a postului cad stropi liniștiți, pe care îi înghite pământul însetat. Așa e și creșterea noastră duhovnicească, în timp și cu picătura. La fiecare slujbă luăm câte o gură de un alt fel de aer, cu care ne ținem până la o nouă rugăciune comună. Sufletul deprins cu cele sfinte nu […]