Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare la Mănăstirea „Sfintele Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus

2241

În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a liturghisit la Mănăstirea cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus.

Din soborul slujitorilor au făcut parte: Prot. mitr. dr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC. Arhim. Paisie (Cecan), Starețul Mănăstirii Noul-Neamț, PC Arhim. Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, uniți cu toții de evlavia și cinstea pe care o poartă pentru Sfântul și Binecredinciosul Voievod al Moldovei, ocrotitorul spiritual al Sfintei Mănăstiri „Sf. Mironosițe Marta și Maria” din Hagimus.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Episcopul Ioan a săvârșit un Te-Deum, la sfârșitul căruia a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat calitățile spirituale ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

De asemenea Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți și despre jertfelnicia și credința a marelui Voievod, ca model de viață și ca model de a conduce un popor.

La final, Episcopul Ioan a transmis clericilor, mirenilor și obștii monahale mesajul părintesc și de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1486

De sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, cel Întâi chemat, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în parohia „Sfânta Treime” din s. Micleușeni r. Strășeni

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei cel întâi Chemat și încreștinător al neamului nostru, în parohia „Sfânta Treime” din s. Micleușeni, r. Strășeni. Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost […]