Astăzi noi vieţuim într-o lume care din zi în zi, mai tare şi mai cu încredere, divorţează de Dumnezeu. O lume pentru care Dumnezeu e o abstracţie, iar creştinismul – un simplu concept. O lume foarte rece faţă de toate metodele de manifestare a credintei. Ea poate să-L pună pe Hristos, cu multă uşurinţă şi fără nici o mustrare de cuget, alături de alţi întemeitori de religii. O lume care, zăcând adânc în păcat, nici nu-şi doreşte propria îndreptare şi lecuire.
Da, încă nu renunţă sa audă cuvinte frumoase despre iubirea aproapelui, despre îngrijirea săracilor şi a bolnavilor, despre pace şi frăţie în toată lumea, dar foarte mult ar vrea ca Biserica să renunţe la unele „mofturi” ale ei. Pe toate le primeşte şi le suportă, numai să nu-i amintească nimeni că trebuie să ne luptăm cu păcatul, să ne îndreptăm, să tindem spre cele veşnice.
Şi din pricina că păstrează cu sfinţenie învăţătura proprie, ea câştigă tot mai mulţi vrăjmaşi. Şi e logic să ne aşteptăm, în asemenea cazuri, la momentele când vom auzi multe vorbe urâte despre ea, să fie batjocorită de către către slugile stăpânitorului acestui veac. Ba chiar am spune că nici o altă organizație nu este atât de discreditată în sursele de informare în masa ca Biserica. Mai ales Biserica Ortodoxă. Ce, însă, poate să răspundă Biserica la toate acestea, decât prin cuvintele lui Hristos: „Iată se apropie stăpânitorul acestui veac şi întru Mine nu găseşte nimic”. (Ioan 14. 30).
...
Preafericitul Patriarh Alexie (Simanski), un ierarh care a fost rânduit intâistătător al Bisericii Ruse într-o perioadă de grele încercări şi care a suferit diverse greutăţi şi necazuri, a spus într-una din scrierile sale: „Biserica nu este un birou de propagandă. Ea este trupul lui Hristos care se frânge pentru mântuirea prigonitorilor ei”.
Un lucru înfiorător se petrece în lume. Noi nu-l vedem sau nu vrem să-l recunoaştem: noi singuri desconsiderăm învăţăturile Bisericii şi luptăm împotriva ei. Din zi în zi pierdem tot mai mult acea dragoste mântuitoare care ne uneşte într-un tot întreg şi rămâne numai închipuirea ei. Tainele care ne sunt date pentru sfinţirea şi mântuirea sufletului sunt folosite în scopuri lumeşti şi deseori numai de „ochii lumii”. Deseori ai senzaţia că creştinii au transformat creştinismul din religia Dragostei, într-o simplă religie a lumânărilor. Şi cât de des vedem ca oamenii aprinzând câteva lumânari, şi acelea numai la Bobotează şi la Înviere, cred că au împlinit pe deplin „datoria” faţă de Dumnezeu, acum e rândul Lui ...
Arhim. Augustin (Zaboroșciuc)
