Începe Postul Mare. Biserica ne transmite mesajul abstinenţei, dar şi al unei rugăciuni cu osârdie. Lăsând din grijile lumeşti, oprind poftele şi plăcerile, sufletul este predispus spre altă rugăciune, mai vie, mai grăitoare.
„Milostenia și postul sunt aripile rugăciunii. Rugăciunea noastră niciodată nu zboară mai repede la Dumnezeu ca atunci când e ajutată de post și milostenie.”, ne învaţă părintele Cleopa Ilie. Astfel, suntem în cea mai prielnică perioadă a anului pentru a înmulţi rugăciunea şi prin aceasta a ne apropia de Dumnezeu, dar şi de aproapele nostru. Postul dă poftă rugăciunii, care dobândeşte un alt gust, mult mai dulce.
Să ne îndulcim cu pravila zilnică, ce ar include Psalmi, Canonul de Pocăinţă, dar şi Rugăciunea Inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii”. O rugăciune ce i-a sfinţit pe atâţia oameni!
Erau vremuri când lumea nu ştia carte, nici prea multe rugăciuni, însă ştia să se roage! Astăzi, însă adesea umplem casele cu icoane, cărţi şi alte sfinţenii, dar viaţa n-o schimbăm.
Dumnezeul caută la inima fiecăruia, câtă dragoste e în ea, câtă dăruire, câtă smerenie…
„Rugăciunea făcută cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugăciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit.” – ne spune părintele Amfilohie Makris din Patmos.
Cum poţi să-l cunoşti, să-l simţi pe Dumnezeu dacă nu vorbeşti zilnic cu El, nu-i spui durerile, nu-i împărtăşi bucuriile?! În post ai şansa să stabileşti nişte convorbiri duhovniceşti cu Domnul, să-ţi deschizi sufletul, să te pocăieşti! Rămâne o nimica toată – să te rogi!
Primul pas e să te retragi, să te linişteşti, să-ţi aduni gândurile şi va porni rugăciunea! „Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte, rugăciunea.”, spunea un mare nevoitor de la mănăstirea Optina.
Rugăciunea nu este o simplă discuţie cu Dumnezeu, ea este împărtăşire, mângâiere… este iertare şi împăcare…”Omul are atâta sfințenie câtă rugăciune are în el.” (Părintele Iustin Pârvu).
Să urmăm îndemnul Domnului de a ne ruga neîncetat. Cum? Ne răspunde Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Toate cuvintele tale să fie cuvinte care ar putea să constituie o rugăciune.”
Apoi să fim vrednici de trăirile părintelui Tadei: „Ascult inima şi aud înlăuntru: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.» Încerc să-mi amintesc vreun lucru şi vreun eveniment din trecut, dar nu pot. Toate gândurile se odihnesc într-o pace nespusă, iar în toată fiinţa mea domneşte o bucurie şi o râvnă negrăită după Dumnezeu. Aceasta este starea Îngerilor şi a Sfinţilor, starea vieţuirii în plinătatea harului.”
În pace Domnului să ne rugăm!
Preot Octavian Moșin
