Pomenirea Cuviosului Părinte Serafim de la Sarov la biserica ”Sf. Nicolae” din orașul Dondușeni

1533

Vineri, 15 ianuarie 2021, în ziua cînd Biserica Ortodoxă săvărşeşte pomenirea Cuviosului Părinte Serafim de la Sarov, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica ”Sf. Nicolae” din orașul Dondușeni.

La intrarea în sfîntul locaș PreaSfinția Sa a fost întimpinat cu multă căldură de către blagocinul bisericilor din raionul Dondușeni sectoru Nr. I, protoiereul Veaceslav Matiescu și de către părinte paroh, protoiereul Pavel Melnic, împreună cu enoriașii.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum, iar mai apoi Ierarhul a felicitat pe toți cu ocazia luminatului praznic al Nașterii Domnului și a îndemnat credincioşii să se bucure din plin de acest praznic măreţ şi luminat care a adus în inima şi sufletul fiecăruia nădejdea mîntuirii, cea cu mult dor aşteptată şi rîvnită de lumea Vechiului Legămînt.

„În această zi cînd Dumnezeu s-a coborît printre noi ca să ne împace cu Sine, să-I mulţumim că ne-a învrednicit să ne primenim sufleteşte şi să-L primim, prin Sfînta Împărtăşanie. Să ne reînnoim credincioșia faţă de El, Domnul și Mîntuitorul nostru, şi să-L rugăm să-Şi reverse lumina Iubirii Sale peste noi şi peste întreaga omenire sfâşiată de ură fratricidă, rod al înstrăinării de Dumnezeu!”

La încheierea cuvîntului, PreaSfinţitul Nicodim, a adunat în jurul său copiii, care s-au prezentat la Sfînta Liturghie, şi ascultînd colindul fiecăruia, le-a oferit tuturor cîte un cadou de sărbătoare.

Lar rîndul său, părintele paroh a mulțumit PreaSfinției sale pentru vizita, slujba și binecuvîntarea acordată, pentru rugăciune și susținere.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
1134

Liturghie arhierească în a treia zi de Naşterea Domnului, săvârșită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Sîmbătă, 9 ianuarie 2021, în a treia zi a Naşterii Domnului, când este cinstit Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevschi” din mun. Ungheni. Alături de Ierarh a coliturghisit prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, slujitorii Catedralei Episcopale, […]