Actualitate

La Reședința mitropolitană a avut loc ceremonia de înmânare a decretelor mitropolitane clerului militar

1724

Miercuri, 25 noiembrie, la Reședința mitropolitană a avut loc ceremonia de înmânare a decretelor mitropolitane clerului militar ce își desfășoară activitatea pastoral-misionară în cadrul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne.

La finalul evenimentului, Mitropolitul a subliniat că preoții militari, „deși cu un efectiv numeric minimal, au fost mereu la datorie în arealul geografic și profesional în care își desfășoară activitatea personalul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne”.

„Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vă dăruiască tuturor bucuria faptelor bune, sănătate, curaj și mult spor în activitatea religioasă și patriotică”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.

„Le dorim preoților militari să-și facă slujba deplin și să țină un echilibru între societatea din ce în ce mai dezbinată și chemarea Bisericii lui Hristos, care a fost dintotdeauna o chemare la unitate”, a subliniat PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron – Ciuflea din Capitală și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept.

Clerul militar al Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost constituit în scopul satisfacerii cerințelor spiritual-religioase ale militarilor și al colaboratorilor MAI, cultivării virtuților ostășești, formării răspunderii civice a sentimentelor patriotice.

Tot astăzi, ÎPS Vladimir a acordat distincții bisericești membrilor Asociației Obștești „Frăția Cadeților” din Republica Moldova.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
3623

Ion Creangă, cel mai frumos „mărțișor literar” oferit de Dumnezeu nației române

Pe 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei genialul român Ion Creangă, care prin inegalabila-i operă ne face să retrăim, pe fiecare dintre noi, clipe neșterse din propria viață, mai ales din vremea clipelor şi visărilor frumoase ale vârstei inocente. Nu știu alții cum sunt…”, dar pe mine, când […]