Deși Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, este un sfânt de la începutul sec. IV și este de origine greacă, odată cu încreștinarea slavilor acesta le-a devenit un adevărat protector duhovnicesc.
Prima scriere a Sf. Chiril și Metodiu, după introducerea alfabetului glagolitic, este Canonul Sf. Dimitrie, de unde pornește literatura slavă.
Cinstirea sfântului este atestată imediat după încreștinarea Rusiei. Din vechime mănăstirile și bisericile rusești încercau să aducă părticele din moaștele și veșmintele sfântului mucenic, precum și mir ce izvorăște de la racla sa.
Din secolele XI-XIII datează importante locașe și așezăminte sfinte din orașele Kiev, Vladimir și Moscova.
La 1197 marele cneaz Vsevolod aduce în or. Vladimir din Salonic icoana sfântului pictată chiar pe o porțiune din lemnul de la mormânt. Această icoană a devenit făcătoare de minuni și purtată la Kiev, Vladimir, iar înainte de Bătălia de la Kulikovo a fost adusă în mod festiv la Moscova și așezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin.
În vechea Rusie ziua pomenirii Sf. Dumitru se număra printre sărbătorile mari, la care participa patriarhul în prezența împăratului. De altfel s-a stabilit tradiția ca monarhii ruși să-și numească primul copil de parte bărbătească tocmai în cinstea Sf. M. Mc. Dimitrie.
Cinstirea sfântului era legată și de îmbărbătarea ostașilor la luptă, cultivarea patriotismului și apărarea patriei. După Bătălia de la Kulikovo s-a instituit pomenirea de obște a adormiților în sâmbăta dinaintea cinstirii Sf. Dumitru.
De aceeași cinste, a unui adevărat protector și părinte spiritual, se bucura sfântul în rândul sârbilor și bulgarilor.
Pr. Octavian Moșin
