Falsa smerenie cred că o cunosc mulţi. Atunci când îţi asumi nişte lucruri bune pe care nu le-ai făcut şi cu care te afirmi, dar în acelaşi timp vrei ca să le şi acoperi cumva, ca să se ştie şi că eşti smerit.
Să ştiţi că smerenia este virtutea care nu se arată. Când vrei să o araţi, să ştii că nu o ai, e falsa smerenie. Smerenia, am spus, că are două aspecte: smerita cugetare şi smerenia propriu-zisă.
Smerita cugetare înseamnă să te supui cu mintea
Gândiţi-vă la Sfântul Apostol Petru la Pescuirea Minunată. Atunci Domnul Hristos i-a spus: „Mână la larg şi lăsaţi mrejile în jos ca să pescuiţi”. Şi el a zi „Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare” (Luca 5, 4-6). Şi a făcut aşa şi a scos mulţime mare de peşti. De ce? Pentru că L-a ascultat pe Domnul Hristos, L-a ascultat supunându-se cu mintea. „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Matei 16, 24) spune Domnul Hristos. Lepădarea de sine înseamnă în primul rând lepădarea de părerea proprie, lepădarea de preconcepţii, de ceea ce se împotriveşte poruncii Mântuitorului.
Când omul se supune cu mintea atunci Îi slujeşte lui Dumnezeu în smerenie. Părintele Arsenie zicea că „noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie”. Şi despre omul care e mândru şi care nu-şi recunoaşte greşeala zice aşa: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit”, nu se socoteşte tăciune. Asta este ceea ce trebuie să ştim. Să ştiţi că Sfântul Apostol Petru, care s-a supus la început – şi-a început ucenicia cu supunerea, cu smerenia – la spălarea picioarelor la Cina cea de Taină, prezentată de Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul 13 din Evanghelie, se relatează că s-a împotrivit Domnului Hristos şi a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?
Când vrei să faci pe smeritul, nu ești smerit: asta-i falsă smerenie
Şi Domnul Hristos a zis: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înţelegi, dar mai târziu vei înţelege”. Şi el a zis „Nu, niciodată n-o să-mi speli picioarele”. Şi Domnul Hristos a zis „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu mine”. Sfântul Apostol Petru când a aflat aşa ceva a zis: „Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul” (Ioan 13, 6-9). Deci s-a lăsat în cele din urmă, dar după ce se împotrivise. E vorba aici de o lipsă de smerenie, şi totuşi de o cinstire a Mântuitorului, nu a vrut să-L lase pe Domnul Hristos să-i spele picioarele pentru motivul că se socotea nevrednic de aşa ceva.
Şi Domnul Hristos l-a atenţionat că dacă nu se smereşte nu poate să aibă parte cu Domnul Hristos. Asta este smerenia: când Îi dai dreptate lui Dumnezeu; când te laşi modelat de Dumnezeu prin învăţăturile Lui; prin poruncile Lui, atunci te smereşti. Iar dacă vrei să faci pe smeritul, fără îndoială că nu eşti smerit. Mai sunt unii care tot timpul își doresc să fie la urmă, dar își doresc să fie la urmă ca să se ştie că sunt la urmă. Asta-i falsa smerenie.
(Arhim. Teofil Părăian, Prescuri pentru cuminecături)
