Mănăstirea „Sfînta Treime” – Rudi și-a sărbătorit hramul

1805

Cu prilejul zilei Sfîntului Duh, luni, 8 iunie 2020, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, împreună cu un sobor de preoți a oficiat Sfînta Liturghie Arhierească la mănăstirea ”Sfînta Treime” din localitatea Rudi, care-și serbează în aceste zile hramul.

Serviciul divin a fost săvîrșit în aer liber pe o Sfîntă Masă special amenajată într-un foișor din curte, deoarece biserica mănăstirii s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea slujitorilor, a închinătorilor și pelerinilor care au ales să se roage aici de această mare sărbătoare. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de maici al mănăstirii.

La sfîrșitul serviciului divin, vlădica Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care s-a referit la importanța acestui praznic. „Dumnezeu Tatăl, din iubire nemărginită L-a adus pe Unicul Său Fiu Jertfă pentru mîntuirea noastră. La încheierea misiunii Sale pămîntești, Mîntuitorul S-a înălțat la cer, dar a făcut bucurie ucenicilor Săi prin făgăduința Sfîntului Duh, care, pogorîndu-se peste Sfinții Apostoli a dat naștere Bisericii. Biserica este „stîlp și temelie a adevărului” (I Timotei 3,15) prin faptul că piatra din capul unghiului este Hristos, iar harul Duhului Sfînt este veșnic viu și lucrător în ea”.

Totodată, Prea Sfinția Sa a adus mulțumiri obștii monahale și duhovnicului mănăstirii, arhimandritului Patrocl, pentru invitația și bucuria de a-l avea în mijlocul lor în rugăciune de această sărbătoare și a felicitat-o pe maica stareță, egumena Maria, pe toate viețuitoarele și închinătorii sfîntului așezămînt cu prilejul hramului.

La rîndul său, arhimandritul Patrocl, duhovnicul mănăstirii ”Sfînta Treime”, a adus mulțumiri, în numele întregii obști monahale, mai întîi Prea Sfinției Sale pentru grija părintească ce o poartă mănăstirii și pentru slujba arhierească ce a fost săvîrșită; apoi slujitorilor pentru bunăvoința de a sluji și a se bucura împreună de această masă duhovnicească și tuturor creștinilor pentru dragostea cu care vin de fiecare dată la mănăstire, unii în pelerinaj pedestru, pentru a participa la rugăciunea comună prilejuită de sărbătoarea hramului.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2021

Preotul Teofan Ignatovici, împreună cu soția sa – împușcați fără judecată

S-a născut în anul 1899. După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău, a fost hirotonit preot pentru Biserica Nașterea Maicii Domnului din com. Buzovița, jud. Hotin, cu începere de la 26 august 1913. La 1 iunie 1927, părintele Teofan devine paroh al Bisericii Acoperimântul Maicii Domnului din com. Resteo Otaci, același județ. Iar mai apoi paroh […]