Pentru că trăieşti în lume şi ai familie, nu cred că poţi să împarţi săracilor toată averea ta. Prin urmare, trebuie să găseşti „tăietura de aur” şi fii statornic în urmarea ei: nici să nu întorci spatele semenilor tăi, nici să le împarţi tot ce ai.
Eşti dator să asiguri copiilor tăi, cu cea mai mare grijă, lucrurile de care au cu adevărat nevoie. Dacă-ţi prisoseşte ceva, dă şi săracilor.
Dorinţa ta de a-i ajuta pe săracii aceia ale căror case au fost distruse de foc este bună. Însă va rămâne bună numai dacă nu depăşeşti hotarele raţiunii. Dar chiar dacă ajutorul tău către ei este raţional, atunci când îţi aduci obolul, să o faci cu un sentiment de adâncă milă creştinească. Iar peste toate acestea, repet, să domnească raţiunea.
Chiar dacă ai da tot ce ai, nu ar fi de-ajuns ca să-i ajuţi cu adevărat pe toţi oamenii aceştia. Pe de altă parte, ai datoria faţă de familia ta să te lupţi ca să trăiţi cu toţii fără griji – desigur, nu în lux. Fereşte-te de pericolul generozităţii nebuneşti şi al risipei. „Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire” (II Corinteni 8, 12-13). În plus, dacă te laşi purtat de dorinţa de a da de pomană ce ai şi ce nu ai, mai târziu o să te căieşti, când vei vedea cum copiilor tăi le lipsesc chiar şi lucrurile cele mai necesare. Şi atunci vei începe să arzi în cazanul tulburării şi al deznădejdii.
Înţelegi acum că în toate, chiar şi în faptele bune, este nevoie de discernământ? Îţi vine oare să crezi că în spatele impulsului unei milostenii făcute fără discernământ se ascunde de cele mai multe ori egoismul? Smereşte-te, dar, şi-ţi vei afla pacea interioară.
(Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa, p. 82)
