Sfaturi duhovnicești
2574

Dacă ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh este în jurul tău

Stareţul Iosif îi spunea părintelui Efrem: „Dacă mergi într-o casă şi ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoinţă sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei…”. Părintele Efrem înţelegea aceste cuvinte în mod […]

Catehism
3226

La ce ajută sfinții?

Chiar dacă toți oamenii care Îl cinstesc pe Dumnezeu, canonizați sau „separați” de lume, pot fi numiți sfinți (ex: Fapte 9, 13, 32, 41; Romani 1, 7; 1 Corinteni 1, 2), unii sunt deja slăviți în Hristos, odihnindu-se în lumina necreată a Împărăției veșnice a lui Dumnezeu. Aceștia sunt luminătorii Bisericii care răspândesc lumina lor […]

Știri externe
1789

Pelerinaj Iași: În 8 octombrie vor fi scoase moaștele Sfintei Parascheva

Pentru a se evita aglomerația, Arhiepiscopia Iașilor deschide mai devreme pelerinajul din acest an la Sfânta Parascheva. Racla cu cinstitele moaște va fi scoasă din catedrală și așezată în baldachinul din curtea ansamblului mitropolitan joi, 08 octombrie 2020. Nu vor fi aduse și alte sfinte moaște, ca în anii trecuți. De asemenea, pelerinajul se va desfășura […]

Predici
3477

Boala este o pedagogie divină și o lucrare de înduhovnicire a omului

Păcatul strămoşesc a perturbat tensiunea originală a omului spre asemănarea cu Dumnezeu, esenţa vocaţiei umane. Atunci când primul om şi-a întors privirea de la Dumnezeu, în conştiinţa lui s-a născut o mare iluzie, care s-a transmis şi urmaşilor săi, anume aceea că se poate lipsi de Dumnezeu, că poate deveni el însuşi, întemeiat doar pe […]

Educația creștină
2043

Părinţii nu trebuie să se mâhnească atunci când copilul lor este vioi

Părinte, unii copii însă sunt foarte obraznici: strigă, aleargă, pricinuiesc pagube. Cum să evite părinţii bătaia în astfel de cazuri? Ascultă, nu sunt vinovaţi copiii, deoarece ei, pentru a creşte normal, au nevoie de curte ca să se poată juca. Acum, sărmanii, sunt închişi în blocuri şi sunt constrânşi, nu pot alerga liberi, nu se […]

Familia
3604

Cum să alegem omul potrivit, pentru a nu ajunge la singurătate în doi

Căsătoria creştină înseamnă unitate şi ajutor reciproc în lucrurile lumeşti şi duhovniceşti, în cele trecătoare şi veşnice. De aceea, unitatea credinţei, modul de viaţă şi scara de valori au o însemnătate primordială pentru soţi. Poate să existe singurătatea ca lipsă a unei familii, însă poate să fie singurătate tragică chiar în propria familie, când unul […]