Sfaturi duhovnicești
10833

Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică ea este nelipsită

Preasfânta Maică se roagă neîncetat pentru noi şi este neîncetat lângă noi. Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru. O, câte biserici sunt închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe faţa pământului! Ce mulţime de izvoare tămăduitoare, la care oamenii dobândesc […]

Sfaturi duhovnicești
3673

Priveşte și în sus!

Stareţul îndemna pe un oarecare fiu duhovnicesc al său care muncea până seara şi nu mergea la privegheri: – Fiule, priveşte puţin şi în sus. Nu numai jos, nu numai la cele pământeşti. Priveşte puţin şi la sufletul tău. – Părinte, insistă acela, nu am timp, nu apuc. Odată, s-a îmbolnăvit tânărul acesta şi stareţul l-a cercetat la spital. Îndată ce […]

Ştiri interne
1621

Atmosferă de poveste la mănăstirea Ţigăneşti. Poliţiştii au cântat alături de colindători

Atmosferă de poveste a fost în a doua zi de Crăciun, la mănăstirea Ţigăneşti. 15 colective artistice din ţară au prezentat, la festivalul colindelor, cele mai frumoase tradiţii populare, specifice sărbătorii. Oamenii spun că au cules din localităţile lor cele mai frumoase cântece, pe care vor să le transmită şi următoarelor generaţii.  „Venim întotdeauna cu […]

Ştiri interne
Ştiri interne
1676

Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului la Chișinău

În cea de a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sărbătorit Soborul Maicii Domnului, la 8 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală. Cu acest prilej, Mitropolitul țării a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, […]

Pilde ortodoxe
7445

Primim ceea ce dăm

Un copil se suparase pe tatal sau. Locuiau intr-o vale. A iesit din casa si a inceput sa strige: „Te urasc! Te urasc!”. Din departare, se striga catre el: „Te urasc! Te urasc!”. Era ecoul propriilor sale vorbe.  Copilul s-a speriat, a revenit repede in casa si i-a spus tatalui ca cineva i-a strigat ca-l […]

Ştiri interne
1494

În a doua zi de Nașterea Domnului, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

În a doua zi după Naşterea Domnului, obștea mănăstirii Curchi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Siluan al Orheiului, Egumenul mănăstirii Curchi, s-a adunat în biserica de iarnă cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” la o rugăciune comună. Creştinii de dreaptă Credință o cinstesc astăzi pe Maica Domnului, vasul ales, prin care a venit Mântuitorul Hristos în […]

Ştiri interne
154

Sărbătoarea Soborul Maicii Domnului | Episcopul Ioan a slujit la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca

Episcopul Sorocii a slujit marți, 8 ianuarie, 2019, în una din cele mai însemnate ctitorii sorocene – Biserica-monument istoric al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din urba de pe malurile bătrânului Nistru. Zeci de credincioși soroceni au participat la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” […]

Ştiri interne
2203

Lansarea cărților istoricului Christine Chaillot

Vă invităm marți  8 ianuarie , ora 12.00 la lansarea volumelor istoricului Christine Chaillot: „Rôle des images et vénération des icônes dans les Églises orthodoxes orientales” și „The Dialogue between Eastern Orthodox and Oriental Orthodox Churches”. Evenimentul se va desfășura la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM. Sunt așteptași toți doritorii.  CHRISTINE CHAILLOT s-a născut în 1950 în Elveţia, într-o familie de industriaşi de […]

Ştiri interne
1473

Nașterea Domnului sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. „Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare…”

„Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Isaia 9, 1-2; Matei 4, 16) Astăzi, când suflarea Ortodoxă sărbătorește Naşterea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din municipiul Chişinău. […]