Ştiri interne
1697

Pelerinajului Tinerilor la a X-a ediţie – o mărturisire a credinței

Experienţa oricărui pelerinaj este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei.  Participând la un asemenea drum, cei mai slabi în credinţă au ocazia să şi-o întărească, văzând credinţa mai puternică a altora; cei fără de răbdare, se întăresc în această virtute, văzând răbdarea altora; chiar şi rugăciunea fierbinte a altora, […]

Ştiri interne
1635

PS Siluan, Episcop de Orhei, și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune la Mănăstirea Curchi

„Împodobit-ai, Părinte, Muntele Athonului, mai presus de fire vieţuind, şi dumnezeiasca lucrare a Duhului arătând; pentru aceasta, cu cuviinţă cinstind pomenirea ta, Siluane, din inimă slăvim pre Cela ce pre tine Bisericii mare propovăduitor al lui Hristos te-au dat.” Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11/24 septembrie 2017, zi în […]

Ştiri interne
1527

Duminica a XVI-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală

În Duminica a XVI-a după Cincizecime, 24 septembrie 2017, zi în care se face și pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Întâistătător s-a rugat secretarul Mitropoliei și chelar al Catedralei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, precum și slujitorii sfântului […]

Ştiri interne
1495

În duminica de dinaintea înălţării Sfintei Cruci Preasfinţitul Episcop PETRU, a Liturghisit la Mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” Hîncu

24 septembrie 2017. În Duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci cînd prăznuim şi odovania Naşterii Maicii Domnului, Presfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la primul nivel al  Catedralei Episcopale „Sf. Ap. Petru și Pavel” cu hramul ,,Sf. M. Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii Hîncu. Chiriarhul a fost întîmpinat de stareţa mănăstirii, Egumena PARASCHEVA (Cazacu) împreună cu […]