Ştiri interne
1921

Duminica a V-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană. „Acolo unde nu locuiește Dumnezeu în inima omului se cuibărește puterea celui rău”

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 9 iulie 2017, în a cincea Duminică după Cincizecime, zi în care se face și pomenirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ și a Icoanei Maicii Domnului de la Tihvin. La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, […]

Ştiri interne
48

În Duminica a V-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal. Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat pericopa evanghelică despre minunea vindecării celor doi demonizați […]

Ştiri interne
104

Duminică a V-a după Rusalii, la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

Duminică, 9 iulie 2017, a V-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, […]

Ştiri interne
2554

Duminica a V-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

La Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, astăzi, 9 iulie 2017, în Duminica a V-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această Duminică să […]

Sfaturi duhovnicești
77

Ce regrete au oamenii înainte de moarte?

Nu o singură dată am spovedit oameni pe patul de moarte. În mărturisirile lor ei nicicând nu au deplâns faptul că nu au reușit să câștige un milion de euro în plus, că nu au construit o casă de lux, nu au realizat un succes în afaceri. În ultimile ore ale vieții lor au regretat […]

Sfaturi duhovnicești
3673

Pot demonii să ne citească gândurile?

Pot, oare, demonii să ne citească gândurile? Nu, nu pot, dar ar putea să le afle. Când ne sugerează ceva, se uită bine la noi, ne ghicesc reacţia – ceea ce gândim la cele sugerate – şi acţionează în consecinţă. Dacă le vom accepta imediat sugestia, atunci demonii ne-au prins, ştiu cum gândim şi ne […]

Sfaturi duhovnicești
383

Până unde merge dragostea?

Până la a da de mâncare unui câine, până la a da o mână de iarbă la un animal legat în lanţ, până la a hrăni un animal nevinovat şi până la o vorbă bună spusă unui om, până la orice.. Dragostea nu este un act din acela.. toata ziua cu pupici dulci „vai ce […]

Sfaturi duhovnicești
4122

Mulţumiţi-vă cu daruri mici, nu cereţi daruri mari

Vedeţi că într-un cuvânt este cuprinsă toată mântuirea? O stare de dispoziţie interioară. De ce să fim trişti? A Înviat Hristos! Suntem botezaţi, avem înger păzitor, Dumnezeu ne învaţă: „Cereţi-Mi, că Eu vă dau. Cine-ţi dă piatră în loc de pâine? Şi Eu să nu vă dau vouă pâine, puţin credincioşilor?” Asta este puţină credinţă! […]

Predici
3637

Noi ce alegem – Gânduri la duminica a 5-a după Rusalii

Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume ca să ne aducă eliberarea  – eliberarea de sub puterea păcatului asupra ființei noastre umane, de sub puterea răului din sufletele noastre. Dar Dumnezeu ne vrea împreună lucrători în această misiune, astfel având deplină libertate, avem mereu posibilitatea de a alege între viata cu Dumnezeu, și eliberarea […]

Societate