Vameși, farisei și… noi (Luca XVIII, 10-14)

1576

Evanghelia Duminicii acesteia este importantă prin tonul pe care-l imprimă vremii de acum.

Dinaintea noastră stau treptele postirii. Se întrevăd, nu foarte departe, culmile de efort sufletesc la care suntem chemați. Oare postul ne va ajuta mai mult decât gâlceava, decât multa ură ce ne-a cotropit? Mai poți rămâne legat de viață duhovnicească în condițiile unei vieți agitate, rănite de o istorie repetabilă până la durere sufletească? Când ai prieteni de-o parte și de alta a unei baricade de mizerie ridicată între frați mai poți face ceva? Lecția Evangheliei vameșului și fariseului, care ne însoțește în duminica aceasta, este lămuritoare. Un vameș, iudeu, atins în conștiință de slujirea sa. Era, în fond, funcționar al Imperiului Roman, atingea bani ce purtau chipul Cezarului, chipul cioplit al idolatriei geopolitice. Era mereu la limita legii, el știe ce vămuia și ce nu, în ce mod ținea echilibrul între nevoile lui și nevoile Imperiului. De aceea stă departe de miezul templului. Își știe locul. Fariseul, ba. El este convins că numai el are dreptul de a fi în Templu, că i se cuvine locul acela. Nu există vreo pată în fișa postului său. Le face pe toate ca la carte sau, mă rog ca la ce a înțeles el din Carte.

Mântuitorul nu spune că fariseul, iudeu și el, nu are nici un câștig din întâlnirea cu Dumnezeu ce locuiește în Templu. Subliniază însă, tandru ca mereu atunci când subiectul e sensibil, că vameșul s-a întors „mai îndreptat” la casa sa. Ce spune de fapt Domnul? Că nici o împlinire de normă morală nu este mai valoroasă decât smerenia.

Că nici o lege nu e lege dacă este lipsită de morală, că nu acoperirea cu scrupule și hârtii doveditoare de bună credință dau buna credință. În Hristos, a fi e mai important decât a avea.

Dintre toate începuturile de post ori sărbătoare, acesta pare să responsabilizeze în noi două lucruri: locul în care ne așezăm dinaintea lui Dumnezeu și încărcătura de smerenie a fiecărei responsabilități. Ne învață, ceea ce atât de minunat intuia Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, când spunea că smerenia înseamnă să ști care ți-e menirea în raport cu Dumnezeu cel care încarcă de Har orice fel de responsabilitate.

Orice responsabilitate asumată fără Harul lui Dumnezeu ține de orgoliu, sistem ideologic, de aceea perisabil moral. În smerenie se activează puterea de a asuma cu putere planul lui Dumnezeu în lume.

Ori, dacă admitem că, după Înviere mai cu seamă, lumea e Templul lui Dumnezeu, avem obligația de a ne învăța locul în raport cu planul lui Dumnezeu pentru mântuire. Fiecare în parte și toți în comun.

Să îl descoperim postind, rugându-ne, atenți să nu ne comparăm cu ceilalți la nesfârșit, crezându-ne mai buni, mai puri. Hristos nu ne cheamă să fim mai buni, ci sfinți!

sursa sibiu100.ro


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
5806

A treia zi, miercurea patimilor: „Luaţi seama şi nu fiţi farisei cârtitori ori iude contabilizante. Când Dumnezeu e prezent totul se transformă în dar!”

MIERCUREA PATIMILOR. Ziua a III-a Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Denia, slujba ce s-a săvârşit aseară ca o prefaţă zilei de astăzi, ne-a dus dinaintea sufletelor „sindromul Betania”, modul în care învierea lui Lazăr entuziasmează pe oameni (Ioan 12. 17-50). Nu, nu pe toţi. Fariseii sunt supăraţi. Descoperă inutilitatea manevrelor lor de […]

Articole postate de același autor
1391

Modalitățile de influență a duhurilor necurate asupra oamenilor

După cum s-a arătat mai sus, demonii si-au dezlănțuit toată mânia asupra omului, care este chipul lui Dumnezeu. Toate eforturile lor sunt îndreptate spre a duce la pierzanie cât mai multe suflete omenesti. „Diavolul te încearcă de peste tot – spune Sfântul Grigorie Teologul – te pândeste unde să-ți facă vreo pacoste, unde să-ți găsească […]



Urmăriți-ne pe Facebook!