Oare cum e alături de Părintele ceresc când “ne citește povestea de seară”?! Când suntem mici cea mai “înspăimîntătoare” propoziție este “Te spun lu’ mama!” Oare cum ar fi atunci când am auzi “Te spun lui Doamne Doamne!”? De fapt din asta gustăm cu toții…
Un adult află ce puține știe atunci când un copil începe să-i pună întrebări. Pentru că nu ceea ce îi lași copilului tău, ci ceea ce lași în copilul tău este important! Spunea cineva în glumă, că un copil face iubirea mai puternică, zilele mai scurte, nopțile mai lungi, portofelul mai gol, casa mai fericită, trecutul mai nesemnificativ, viitorul mai important și sufletul mai colorat. Iar Dostoievski era de părere că unui copil poți să-i spui tot, tot: “Întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii.
Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.
Ieromononah Hrisostom Filipescu, Puține Cuvinte, Multă Iubire, Editura PIM, Iași, 2013, p. 10-11
