Actualitate

„Ştiţi voi că un copilaş din acela mic când se roagă, trei îngeri stau lângă dânsul?”

13326

Invăţaţi copilaşii cei mici să se roage. Ştiţi voi că un copilaş din acela mic când se roagă, trei îngeri stau lângă dânsul? Atâta-i de primită rugăciunea copiilor. Dar de ce? Pentru nevinovăţia şi curăţia lor. O dată a luat Mântuitorul un copilaş de mână şi a zis: Amin, zic vouă, de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncul acesta, nu puteţi intra în Împărăţia Cerurilor. Vezi? Ca să ne mântuim, să ne ducem la Rai, trebuie să fim curaţi ca şi copiii cei mici. De aceea vă rog, dacă v-a dat Dumnezeu copilaşi, de când încep a vorbi, de când învaţă guriţa lor să grăiască, învățați-i să spună „Doamne, Doamne”. Mai târziu vor învăţa Tatăl nostru, apoi când merg la şcoală învăţaţi-i Crezul, Psalmul 50 şi celelalte.

Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 15, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 55


Articole Asemănătoare
3873

Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi?

Întâi de toate, trebuie să le dăm propriul exemplu de rugăciune zilnică, fără a-i obliga. În timpurile de demult cea mai importantă pentru copil era învăţarea rugăciunilor de seară şi de dimineaţă. Această învăţare a rugăciunilor se transmitea de la o generaţie la alta. Din păcate, tradiţia bisericească a fost întreruptă în acest sens. Astăzi, […]

Articole postate de același autor
5883

Părintele Calistrat despre sfârşitul lumii. „Se uită Dumnezeu la noi şi spune: ăştia sunt tâmpiţi? De curvărie nu se lasă, dar îi interesează când vin Eu”

„Ce face umanitatea de 2000 de ani? Aşteaptă Sfârşitul Lumii! Semne, minuni, secte neocreştine, creştine, unii pe deal..unii la 1000 de ani, unii la 2000 de ani, Calendarul Mayaşilor, Profeţiile lui Nostradamus, prostii de tot felul. Şi se uită Dumnezeu la noi şi spune: Oare ăştia sunt tâmpiţi? De pocăit nu se pocăiesc, de postit […]