Societatea ne invită să ne punem măști după cum vor ceilalți

383

Știți prin ce face societatea lucrul acesta? Prin ieșirea din realitate, prin ancorarea în virtual. Televizorul, calculatorul, rețelele acestea de socializare nu fac decât să distrugă relația adevărată, reală dintre om și om. Îi creează omului o lume pe care noi o numim virtuală, o lume care îl invită pe acesta să se falsifice oricum vrea și cât vrea el, să-și creeze propria lui imagine, după bunul lui plac, care de fapt este după bunul plac al celorlalți. După cum credem noi că ar vrea cineva să ne vadă, așa ne falsificăm și noi. Societatea ne invită să ne punem măști nu după cum vrem noi, ci după cum vor ceilalți. N-o să rezistăm mult așa.

Soluția este să ne zbatem cu restul de forțe care ne-au mai rămas, să ne construim orice relație, numai reală să fie. În Apocalipsă zice: „O, de-ați fi fost ori fierbinți, ori reci, că pe cei căldicei îi voi scuipa din gura Mea”, adică e de preferat să te cerți cu Dumnezeu decât să fii politically correct cu El. Să nu mai acceptăm orice fel de relație. Mai degrabă te cerți cu cineva decât să-i zâmbești în față și să-l înjunghii pe la spate. Fii așa cum ești. La Pilde este o expresie celebră: „Fiule, dă-mi inima ta”. Dă-mi-o așa cum e, dar dă-mi-o toată.

Extras din interviul cu Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna, doxologia.ro


Articole Asemănătoare
1211

Aşa nu mai vreau să trăiesc!

Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi după ce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestit cum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis: Părinte, […]

Articole postate de același autor
211

Fiul pierdut

În familia părintelui Pavel a intrat nenorocirea. O nenorocire ruşinoasă, amară… o lovitură direct în inimă: fiul Vasile, preferatul şi nădejdea sa, sânge din sângele său – a fugit la Moscova. «A fugit ! Nu a plecat – a fugit ! Cu o duduie !»-ultimile cuvinte le pronunţa atât de respicat, că de la durerea, […]