Societatea ne invită să ne punem măști după cum vor ceilalți

354

Știți prin ce face societatea lucrul acesta? Prin ieșirea din realitate, prin ancorarea în virtual. Televizorul, calculatorul, rețelele acestea de socializare nu fac decât să distrugă relația adevărată, reală dintre om și om. Îi creează omului o lume pe care noi o numim virtuală, o lume care îl invită pe acesta să se falsifice oricum vrea și cât vrea el, să-și creeze propria lui imagine, după bunul lui plac, care de fapt este după bunul plac al celorlalți. După cum credem noi că ar vrea cineva să ne vadă, așa ne falsificăm și noi. Societatea ne invită să ne punem măști nu după cum vrem noi, ci după cum vor ceilalți. N-o să rezistăm mult așa.

Soluția este să ne zbatem cu restul de forțe care ne-au mai rămas, să ne construim orice relație, numai reală să fie. În Apocalipsă zice: „O, de-ați fi fost ori fierbinți, ori reci, că pe cei căldicei îi voi scuipa din gura Mea”, adică e de preferat să te cerți cu Dumnezeu decât să fii politically correct cu El. Să nu mai acceptăm orice fel de relație. Mai degrabă te cerți cu cineva decât să-i zâmbești în față și să-l înjunghii pe la spate. Fii așa cum ești. La Pilde este o expresie celebră: „Fiule, dă-mi inima ta”. Dă-mi-o așa cum e, dar dă-mi-o toată.

Extras din interviul cu Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna, doxologia.ro


Articole Asemănătoare
5552

Un manager școlar e dator în fața lui Dumnezeu să înmulțească talanții elevilor și ai profesorilor ca pe propriii talanți

În dialog cu Liuba Pleșca, directorul LT,, Meșterul Manole’’, s. Sălcuța, Căușeni  Suntem la final de an școlar, timp în care instituțiile de învățământ fac bilanțurile unui an de studii. Ținem să împărtășim din experiența unui liceu cu tradiții și rezultate deosebite. Liuba Pleșca: Vreau să divulg secretul nostru. În cabinetul echipei manageriale este o […]

Articole postate de același autor
1127

În Duminica a VI-a după Paşti, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere […]