Omule, învață-te să te smerești,
De vrei ca liniștea să o găsești,
La inimă, ce-i rău – nu pune
Și nu-asculta de biata ,,lume”.
A te smeri, înseamnă a ierta:
Pe tine, pe dușman și pe prieten,
În fiecare zi cu zel a învăța,
Un drum din amintiri să-ți faci, mai neted.
Omule, învață-te să fii smerit:
În gînd, în vorbă și-n virtute,
Iubește să fii cucerit,
De multe taine, multe, mute!
A fi smerit, înseamnă a fi om,
Mereu, oriunde și oricând,
Să fii cu roade ca un pom,
Dar ca un miel, modest și blînd!
Smerenia – ea, te păzește
De boli, necazuri și ispită,
Cu bucurie te hrănește:
Devii o floare psamofită!
Omule, învață să te rogi cu dor,
Și-a mulțumi de tot ce ai,
Plecându-te spre Creator,
Cu capu-n jos, dar cu nădejdea-n Rai!
În viața aceasta, toți lovesc,
Cuvinte, așteptări, mânie,
Puternici sunt: cei ce primesc
Cu demnitate tot și nu cârtesc,
Și pe Hristos mereu slăvesc:
Ei sunt cu Har, și azi și mâine!
