Răbdarea răului, primirea umilinţei la care te supune lumea aceasta, au cea mai mare putere asupra răului. Chip desăvârşit de umilinţă ne-a dat Iisus pe Cruce. El, Fiul şi slava Tatălui, Dumnezeu adevărat, nu S-a împotrivit necredinţei lui Iuda, ci a primit toate vânzările lui. A primit să treacă prin cea din urmă umilire pe pământ, căci, ca un Dumnezeu, ştia ce putere are umilinţa, răbdând bătăi, scuipări în obraz, cununi de spini, piroanele şi răstignirea pe Cruce, iar peste suflet ‒ hulirea celor fărădelege. Toate acestea însă nu erau crucea cea mai grea. Pe aceasta o avea la spate. Dar avea Iisus o cruce mai grea, pe care era răstignit cu faţa: era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni. Crucea aceasta n-o simte decât omul care nu se mai sminteşte de om, ci, înţelegându-l, nesfârşit îl iartă şi îi stinge veninul cu roua cerului din sufletul său.
Oamenii aceştia, care boleau de răi ce erau şi care nu pricepeau nimic din dumnezeirea lui Iisus, reprezintă acea coaliţie a veninului sufletesc contra lui Iisus. Otrăviţi de răutate, ei reprezintă culmea invidiei omeneşti contra sublimului, contra lui Iisus. Căci, de ce a fost invidiat Iisus? Din cauza minunilor Sale printre cei săraci şi oropsiţi, cei dintâi chemaţi la mântuire.
Flămânzii erau hrăniţi, Hrănitorul era duşmănit; morţii erau înviaţi şi invidioşii mureau de ciudă; demonii erau alungaţi, iar Celui ce poruncea demonilor să iasă, oamenii Îi întindeau curse; leproşii erau curăţiţi, şchiopii umblau, surzii auzeau, orbii vedeau, iar Binefăcătorul era prigonit; în cele din urmă, L-au osândit la moarte pe Dătătorul Vieţii, au bătut cu biciul pe Izbăvitorul oamenilor şi au condamnat la moarte pe Judecătorul lumii. Dar Iisus şi pentru aceştia S-a rugat Tatălui de iertare. Iubirea aceasta de oameni, aşa cum sunt, care n-a avut niciodată vreo urmă de cădere, I-a pricinuit lui Iisus o cruce neasemănat mai grea, pe care o poartă şi pe care Se ţintuieşte cu fiecare din răutăţile din fiecare zi, până la sfârşitul lumii.
Şi noi suntem printre iudeii care-L pironeau pe Cruce ‒ fiecare în veacul nostru, pentru că Iisus e în toate veacurile. Ar trebui să-I urmăm lui Iisus toată calea pământească, măcar tot aşa pe cât ne zoresc foamea şi setea după cele pieritoare. Modelul, desăvârşirea lui Iisus, în ascultare şi în lepădare de sine pentru iubirea de oameni, a ridicat între creştini şirul fără de număr de cuvioşi şi buni biruitori mucenici, care, pentru dragostea Lui, erau fericiţi şi sufereau şi ei chinuri înfricoşate de la necredincioşii vremurilor lor.
Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 88-90
