Sfântul Ierarh Nicolae serbat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca

775

„Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Joi, 19 decembrie 2019, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a liturghisit la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca.

La predică Episcopul Sorocii a evocat personalitatea marelui Ierarh Nicolae subliniind faptul că era un sprijinitor al oamenilor nevoiași.

Sfântul Nicolae „s-a născut din părinți credincioși și bogați. Tatăl său se numea Teofan, iar mama sa se numea Nona. După moartea părinților săi, Sfântul Nicolae a moștenit o avere mare, însă nu s-a legat de bogățiile acestei lumi, ci le-a împărțit săracilor după nevoile pe care le constata el în patria sa. A ajutat o mulțime de săraci, orfani și văduve. Era un părinte, un sprijinitor al oamenilor nevoiași”, a menționat Preasfinția Sa.

După Liturghie, PS Ioan înconjurat de soborul preoțesc a oficiat un Tedeum de sănătate, iar, mai apoi s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către părintele Nicolae Craveț, Secretarul Vicariatului de Soroca, cu prilejul celebrării Sfântului Ocrotitor.

La finele slujbei, Ierarhul a mulțumit credincioșilor pentru participarea la Sfânta Liturghie, îndemnând întreaga suflare la un post sincer, aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune și milostenie, ca astfel să-l primim cu inimile curate pe Hristos, cel care s-a născut din Fecioară pentru îndumnezeirea noastră.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
1875

În Duminica Femeilor Mironosițe, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în parohia cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul Como, Italia

Sâmbătă 11 mai 2019, aflându-se într-o vizită misionară în nordul Italiei, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a avut o întâlnire de lucru cu Episcopul catolic al orașului Como, Mons. Oscar Cantoni și cu Primarul orașului Como, Dott. Mario Landriscina.  În aceiași zi, Mitropolitul Vladimir a discutat cu Excelența Sa, Consulul general al Consulatului General al […]